5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, zi de post negru: Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care se alungă spiritele rele
5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, zi de post negru: Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care se alungă spiritele rele
Ajunul Bobotezei este considerată prima zi de post negru din an, în care nu se mănâncă şi nu se bea nimic, fiind urmată de bobotează şi de ziua Sfântului Ioan, care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. Boboteaza, serbată în 6 ianuarie este considerată şi ziua naşterii spirituale a Mântuitorului Iisus Hristos. Boboteaza este una dintre cele mai mari sărbători înainte de Paștele 2023. Paștele ortodox 2023 se sărbătorește în 16 aprilie, iar Pastele catolic 2023 se sărbătorește în 9 aprilie.
Citește și: De ce se întorc apele râului Iordan în fiecare an în ziua de Bobotează. Explicația biblică și ștințiifică care determină întoarcerea cursului râului Iordan
În Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic. Canoanele Bisericii învaţă că în Ajunul Bobotezei se ajunează total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemâncate. În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminica sau sâmbăta, nu se ţine post negru.
Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seara acestei zile. După ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească. Astăzi, creştinii postesc în aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfinţită – Agheasma Mare.
Citește și: Mesaje de Sfantul Ion Botezătorul • SMS-uri haioase de Sfântul Ioan • Urări şi felicitări de „La mulţi ani” pentru Ioan, Ion, Ioana, Ionuţ şi pentru toţi cei care îşi sărbătoresc onomastica
Cu Agheasma Mare se stropesc casele credincioşilor şi locuitorii acestora, în Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc şi lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfinţite, cum ar fi de pildă, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor liturgice, la sfinţirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor şi a Sfântului şi Marelui Mir.
Tradiţia spune că în ajunul Bobotezei oamenii pregătesc o masa asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Pe masa din „camera de curat” se aşterne o faţă de masă, aleasă special pentru acest moment, sub faţa de masă se pune fân sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare.
Deasupra se aşează douăsprezece feluri de mâncare: coliva – grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu nucă pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( „găluşte” ) umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” – borş de fasole albă în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci, ce au colţurile lipite în forma de urechiuşe -, borş de peste, peşte prăjit, „vărzare” – plăcinte de post umplute cu tocătura de varza acră -, plăcinte cu mac etc.
Citește și: Mesaje de Paște • Urări de Paște • Felicitări de Paște • SMS de Paște
Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mâncare iar, imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prasilă”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ilie Bolojan, validat președinte interimar al PNL: Pe cine va susține în turul II al alegerilor prezidențiale 2024
Ilie Bolojan, validat președinte interimar al PNL: Pe cine va susține în turul II al alegerilor prezidențiale 2024 Liderul interimar al PNL a fost validat în persoana lui Ilie Bolojan, după ce Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia partidului în urma rezultatelor de la alegerile prezidențiale 2024, turul I. Citește și: Nicolae Ciucă, președintele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act