Cel puţin 200 de lei pentru începerea anului şcolar. Investiţia în educaţie creşte în fiecare lună
Investiţia în educaţia elevilor se întinde pe tot parcursul unui an şcolar, dar pentru pregătirea primelor zile din învăţământ, părinţii trebuie să scoată din buzunar cel puţin 200 de lei pentru cele mai uzuale „instrumente” ale şcolarului.
După preţurile afişate pe un magazin online, constatăm că începerea noului an şcolar scoate din buzunarele părinţilor între 200 şi 300 de lei. Preţul unui ghiozdan începe de la 14,9 lei, dar pentru a fi pe gustul celor mai pretenţioşi copii, preţul acestuia ajunge la 150 lei. Un stilou bun poate fi achiziţionat la preţul de 20 de lei, dar pentru că pe parcursul unui an şcolar greşelile sunt inevitabile, un corector la preţul de 5 lei pare a fi indispensabil. Un penar ajunge la preţul de 15 lei, setul de creioane între 5 şi 10 lei, iar trusa de carioci costă aproximativ 10 lei. Pe lângă acestea se adaugă instrumentele necesare orelor de desen şi a orelor de lucru manual, care pot ajunge la 30 de lei. Încă din clasa I, elevii trebuie să-şi cumpere cel puţin un manual, iar după clasa a X-a, cheltuiala cărţilor rămâne integral în seama părinţilor.
Uniforma şcolară, prevăzută în regulament la unele şcoli costă între 60 şi 120 de lei, dar nici părinţii ai căror copii nu vor purta această uniformă nu scapă de cheltuială, pentru că în prima zi de şcoală „se merge cu haine noi”.
Părinţii mai au la dispoziţie un weekend până când va suna pentru prima dată clopoţelul în acest an, elevii încep şcoala în 16 septembrie, iar pe parcursul anului şcolar apar cheltuieli inevitabile şi mult controversate cum ar fi fondul clasei sau fondul şcolii.
Amintim că în judeţul Alba, aproximativ 5.000 de copii vor face pasul la învăţământul preuniversitar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii