Elevii Liceului Agricol “Alexandru Borza” Ciumbrud, în practică la Granada
Prima serie din cei 17 elevi de clasa XI-a de la Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” Ciumbrud, care se pregătesc pentru meseria de tehnician în activităţi de comerţ, s-au întors din Granada – Spania, unde au efectuat un stagiu de practică de 3 săptămâni, în cadrul proiectului „Specialişti europeni în producţia şi vânzarea de produse alimentare”, finanţat prin programul Leonardo da Vinci cu suma de 50.000 de euro. „În această mobilitate, elevii au efectuat orele de pregătire practică aferente stagiilor de pregătire practică comasată specifice calificării «tehnician în activităţi de comerţ» prevăzute în curriculumul din România, iar competenţele dobândite în Spania vor fi recunoscute. Participanţii vor primi certificatul Europass care atestă dobândirea competenţelor de specialitate şi, de asemenea, certificat de competenţe lingvistice în limba spaniolă. Practica s-a desfăşurat la mai multe magazine şi complexe comerciale specializate ale M.E.P. Europroject Granada, firmă parteneră în proiect.
Faptul că elevii îşi desfăşoară practica într-o ţară europeană îi avantajează pe participanţi, permiţându-le o bună tranziţie de la şcoală la viaţa activă şi inserţia sigură pe piaţa muncii. De asemenea, noi considerăm că venim în sprijinul dezvoltării comunităţii locale prin furnizarea de specialişti în domeniul activităţilor de comerţ”, a declarat coordonatoarea proiectului, prof. Delia Căpâlna, directorul adjunct al liceului. Totodată, a spus ea, proiectul Leonardo da Vinci le oferă elevilor posibilitatea de a-şi dezvolta şi spiritul de lucru în echipă, de lucru într-un mediu concurenţial la standarde europene, modele economice, sociale şi culturale interesante, precum şi îmbunătăţirea abilităţilor practice comerciale şi lingvistice – în limba spaniolă şi engleză. După efectuarea orelor de practică zilnice, elevii au participat la activităţi culturale, educative, recreative şi vizite la diverse obiective culturale din oraşul Granada şi împrejurimile acestuia, iar în week-end-uri ei au vizitat oraşele Cordoba şi Malaga. Cea de-a doua serie de elevi va participa la stagiul de pregătire din Spania, la Granada, în perioada 3 – 23 iunie.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii