Mielul şi ouăle roşii: tradiţie românească în sărbătoarea pascală
Sărbătoarea Sfintelor Paşti este marcată de slujbe bisericeşti, dar şi de o masă îmbelşugată cu preparate tradiţionale din care cele mai cunoscute în tradiţia românească sunt mielul şi ouăle roşii.
Simbolistica ouălor de Paşti trebuie căutată înainte de naşterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind întâlnit la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos conform site-ului crestinortodox.ro.
Totodată există mai multe legende vizavi de înroşirea ouălor şi de ce au devenit ele principalul simbol al Învierii Domnului. Tradiţia noastră spune că Maica Domnului, venind să-şi plângă Fiul răstignit, a lăsat un coş cu ouă lângă cruce, iar acestea s-au înroşit de la sângele care picura pe rănilor Domnului. Ciocnitul ouălor se face în semn de omagiu pentru cel care şi-a dat viaţa în scopul mântuirii neamului şi la fiecare ciocnire se aduce aminte de Învierea Domnului. Acest element de cultură spirituală specific românească a luat o amploare foarte mare deşi imaginaţia oamenilor privind colorarea ouălor este diversificată.
Creştinii care celebrează Paştele asociază sărbătoarea cu tăierea mielului, iar acest lucru nu este deloc întâmplător. În biblie, prorocul Isaia relatează cu sute de ani înainte de Hristos despre Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii şi vine în lume „ca un miel spre înjunghiere şi ca o oaie fără glas înaintea celor ce o tund”. Cartea Sfântă vorbeşte şi despre modul în care a fost prezentat Iisus Hristos ucenicilor: „Iată Mielul lui Dumnezeu”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii