50 de euro furaţi… din simplă curiozitate
Miercuri, 23 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, un cetăţean a apelat numărul unic 112 şi a relatat faptul că i-a fost furată suma de 50 euro. Incidentul s-a petrecut în Autogara Sebeş, iar pentru soluţionarea acestuia a acţionat un echipaj din cadrul secţiei locale a Jandarmeriei Alba. Când jandarmii au ajuns la locul indicat de solicitant, acesta le-a relatat că, după ce a apelat la numărul uni 112, reclamând că i-a fost furată o sumă de bani, el a fost interpelat de un bărbat, fiind sfătuit să renunţe la demersurile pentru recuperarea banilor sustraşi deoarece, în caz contrar, va avea de suferit. Potrivit maiorului Cosmin Jurcoveţ, ofiţer Informare, Relaţii Publice şi Relaţii cu Publicul la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “Avram Iancu” Alba, în urma verificărilor efectuate a fost identificat principalul suspect de furt ca fiind B. Marcel, de 46 de ani, domiciliat în Sebeş. În prezenţa jandarmilor, acesta a înapoiat banii păgubitului, argumentând că, de fapt nu i-a sustras, ci doar a dorit să vadă cum arată de aproape o bancnotă de 50 de euro. Pe numele suspectului au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de furt. Totodată, au fost demarate procedurile legale împotriva numitului C. Dumitru, de 43 de ani, din Sebeş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Prematurilor, în cadrul unui demers care vizează îmbunătățirea îngrijirii copiilor născuți prematur. „Experiența ultimilor ani arată clar că politicile publice devin mai eficiente […]
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult”
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult” Prețul la gaze va fi plafonat la 0,31/kWh pentru încă un an, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie prezentat de Guvern. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că măsura vine pe fondul tensiunilor din […]
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV), instituție de elită aflată în subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), marchează un moment de cotitură în infrastructura calității din România. Institutul anunță oficial implementarea sistemului de management […]