Ştirea zilei

49.864 de pacienți, în 2015, la Urgențe în Alba Iulia. 28 dintre ei și-au pierdut viața

Dragoş Suciu

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Un număr de 49.864 de persoane s-au prezentat, în 2015, la secția Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Alba Iulia, numărul fiind mai mare cu aproximativ 600 decât în anul 2014, a precizat, joi, medicul șef Aurel Crișan.

Aurel Crisan01

”În ceea ce privește numărul de decese, 28 au fost. Ceea ce înseamnă undeva pe la 0,05%. Atâția au murit aici, din varii motive. Aceasta este statistica. Cifrele sunt reci și nu avem ce să mai… Ținând cont de numărul mare de consultații…”, a afirmat Aurel Crișan.

Medicul șef a mai precizat că numărul pacienților care au trecut pragul UPU a depășit 50.000, însă 600 de persoane ar fi plecat, din proprie inițiativă, înainte să fie tratate sau văzute de personalul medical.

Întrebat despre părțile mai puțin bune ale secției pe care o conduce Aurel Crișan a spus: ”Timpul de așteptare, care este de multe ori mare. De ordinul orelor. Și ore nu tocmai puține. De foarte multe ori, 90% din cazuri sunt cauzate de lipsa de personal și de afluxul mare de pacienți (…) Există o afluența foarte mare de pacienți din municipiu, de la spitalele teritoriale, pentru că lucrurile lasă de dorit în ceea ce privește acordarea asistenței medicale la nivelul unor instituții spitalicești”.

”Conform legii, preluând toate cazurile, nerefuzând pe nimeni, doar să stai și să explici unui pacient că nu reprezintă o urgență și că și-ar putea rezolva problema prin medicul de familie, prin policlinică, prin programări, reprezintă 5-10 minute prețioase pe care nu le mai poți dedica altui pacient care are nevoie de tine. La o medie de 150 de pacienți pe zi vă dați seama unde ajungem”, a completat Aurel Crișan.

Acesta a mai spus că doar 1/3 din numărul pacienților s-au internat, iar restul se tratează la domiciliu și a conchis că ”până în 40 la sută ar fi cazuri de prezentat în UPU”.

La UPU Alba Iulia profesează 3 pediatri, 12 medici specialiști și 3 medici de familie sau generală cu competențe în urgențe.

”Noi ar trebui să fim 4 medici pe tură, la care se adaugă un medic șef de tură și medicul șef de secție. În fiecare zi ar trebui să fie 4 medici, ori la noi sunt doi. Practic suntem cam la 50% din capacitate”, a afirmat Crișan.

Peste 1.380 de pacienți s-au prezentat la secția Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Alba Iulia în perioada 24 decembrie – 4 ianuarie.

Citește și Peste 1.380 de pacienți, la Urgențe în Alba Iulia, în perioada 24 decembrie – 4 ianuarie

Echipajele SMURD au intervenit în 2015 în județul Alba la 5.210 de solicitări, dintre care 675 de intervenții au fost realizate de echipajele de terapie intensivă mobilă.

Citește și Echipajele SMURD au intervenit în 2015 în Alba la peste 5.000 de solicitări

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | VERIFICĂRI LA SÂNGE în balastierele și exploatările de agregate minerale din județ care își desfășoară ilegal activitatea: Anunțul ferm făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

VERIFICĂRI LA SÂNGE în balastierele și exploatările de agregate minerale din județ care își desfășoară ilegal activitatea: Anunțul ferm făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba Duritate maximă și controale la sânge în privința balastierelor și exploatărilor de agregate minerale din Alba care funcționează ilegal, a anunțat, joi, 26 martie 2026, Marius Hațegan, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Sora Emilia Trif, cetățean de onoare al orașului Teiuș. De peste 30 de ani, călugărița este mamă pentru sute de suflete abandonate de soartă

Ioana Oprean

Publicat

în

Sora Emilia Trif, cetățean de onoare al orașului Teiuș. De peste 30 de ani, călugărița este mamă pentru sute de suflete abandonate de soartă. Copiii învață să viseze din nou și își găsesc drumul spre o viață mai bună Sora Emilia Trif, călugărița care a conceput și a ridicat Casa Sfântul Iosif din Odorheiu Secuiesc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Păcănelele, INTERZISE în orașul Cugir: Nu se mai emit autorizații de funcționare pentru sălile de jocuri de noroc

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele, interzise în orașul Cugir: Nu se mai emit autorizații de funcționare pentru sălile de jocuri de noroc Consiliul Local Cugir a aprobat în ședința de joi, 26 martie 2026 un proiect de hotărâre privind stabilirea condițiilor de organizare și exploatare a jocurilor de noroc pe raza administrativ-teritorială a Orașului Cugir și aprobarea Regulamentului pentru […]

Citește mai mult