Actualitate

4,6% rata şomajului în aprilie, conform datelor INS

Mondoc Adriana

Publicat

în

Institutului Naţional de Statistică a anunţat că rata şomajului a crescut în aprilie cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna martie – 4,4%, aceasta ajungând la 4,6%.

Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,1 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile respective fiind 5,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,0% în cazul celor de sex feminin.

„Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna aprilie a anului 2018, a fost de 411.000 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (404.000 persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (445.000 persoane)”, se precizează în comunicatul INS.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,7% pentru luna aprilie 2018 (4,1% în cazul bărbaţilor şi 3,1% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2018.

Sursa: AGERPRES


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]

Citește mai mult

Actualitate

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]

Citește mai mult

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult