Rămâi conectat

Actualitate

40.000 de euro pentru românii care vor propriul business: Care sunt condițiile de accesare a fondurilor

Ioana Oprean

Publicat

în

40.000 de euro pentru românii care vor propriul business: Care sunt condițiile de accesare a fondurilor

Programul Start-up Nation 2022 este pe punctul de lansare.2.600 de beneficiari se vor bucura, anul acesta, de câte 40.000 de euro nerambursabili, bani cu ajutorul cărora să-și finanțeze visul cel mare de a avea propriul business.

Ce trebuie să știi, ca să pui mâna pe 40.000 de euro de la stat, bani pe care nu-i dai înapoi niciodată

Dacă te interesează această sursă de finanțare, trebuie să știi că autoritățile au publicat în Monitorul Oficial Ghidul final al programului.

Cea mai importantă informație, care vine în premieră anul acesta, este aceea că nu ai nevoie de un plan de afaceri! Practic, e mai simplu ca niciodată să pui mâna pe bani!

„Prin intermediul programului Start-up Nation România, antreprenorii pot beneficia de granturi pentru firmele nou înființate, în condițiile prevăzute în procedura de implementare. Cererile vor fi finanțate în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:

-Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului: Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;

-Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul programului: Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului”, transmit autoritățile.

Dacă ai nevoie de ajutor pentru a parcurge pașii necesari finanțării, trebuie să știi că echipa Smis® a lansat Startuply®. Este o aplicație web care îți permite scrierea proiectului, chiar de la tine de acasă, într-o manieră ușor de realizat, chiar dacă nu lucrezi în domeniul financiar. Totul e foarte intuitiv. Echipa transmite că, datorită aplicației, poți să îți configurezi proiectul, analizezi eligibilitatea companiei și punctajul estimat, în mod gratuit!

În acest moment, peste 17.000 de IMM-uri se folosesc de serviciile smis.ro, poate reprezintă o mână de ajutor și pentru tine, conform playtech.ro

Sursa: bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

V-ați pregătit ghetuțele? Moș Nicolae se apropie! Tradiții, obiceiuri și semnificații de Sfântul Nicolae

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

V-ați pregătit ghetuțele? Moș Nicolae se apropie! Tradiții, obiceiuri și semnificații de Sfântul Nicolae Moș Nicolae se apropie, iar diseară copiii își pregătesc ghetuțele cu emoție. Tradițiile și obiceiurile legate de sărbătoarea Sfântului Nicolae sunt numeroase și pline de semnificații, fiind strâns legate de istoria acestui sfânt îndrăgit. Pe 6 decembrie, românii îl prăznuiesc pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Legenda nuielușei de Moș Nicolae, „darul” pe care Moșul îl lasă în ghetuțe copiilor care nu au fost cuminți

Ioana Oprean

Publicat

în

Legenda nuielușei de Moș Nicolae, „darul” pe care Moșul îl lasă în ghetuțe copiilor care nu au fost cuminți Nuielușa sau varguta de Moș Nicolae este o tradiție străveche și are o legendă aparte. Este „darul” pe care Moșul îl lasă în ghetuțe copiilor care nu au fost cuminți. Tradiția spune ca ghetuțele să fie […]

Citește mai mult

Actualitate

Violența crește la nivel global: România coboară două poziții în topul păcii globale. Care sunt cele mai sigure țări din lume în 2025

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Violența crește la nivel global: România coboară două poziții în topul păcii globale. Care sunt cele mai sigure țări din lume în 2025 Potrivit unui nou raport al Institutului pentru Economie și Pace (IEP) pe 2025, România se situează pe locul 38 din 163 de țări în topul celor mai pașnice state, în scădere cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea