Curier Județean

29 iunie – 1 iulie, perioada desfășurării Festivalului Național de Dansuri și Tradiții Populare Cugir – Vinerea

Ioana Oprean

Publicat

în

,,Festivalul Național de Dansuri și Tradiții Populare” Cugir – Vinerea, ediția a VII-a, va avea loc în acest an în perioada 29 iunie – 1 iulie 2018, în avans cu mai bine de o lună de zile față de edițiile precedente, care se desfășurau de obicei, după jumătatea lunii august.

Potrivit informațiilor, organizatorii: Primăria și Consiliul Local Cugir au stabilit de comun acord ca evenimentul sa fie decalat în așa fel încât să nu se desfășoare prea aproape de o altă manifestare locală importantă și anume ,,Toamna Cugireană” programată în acest an pentru jumătatea lunii septembrie. Ca și în ediția trecută (18 – 20 august 2017) festivalul va debuta cu parada portului popular și atelierul de dansuri pe bulevardul Alexandru Sahia din Cugir, în ziua de vineri, 29 iunie, ora 17.00.

Sâmbătă, 30 iunie, vor avea loc jocurile sportive tradiționale în Poiana cu goruni, începând cu ora 10.00 dimineața. De la ora 16.00, vor începe atelierele de dansuri pe platoul din fața scenei din Poiana cu goruni, iar de la ora 18.00, vor debuta recitalurile pe scena festivalului. Nu vom uita nici de focul de tabără și de muzica pentru tineret.

Ziua de duminică, 1 iulie, se va deschide cu parada portului popular de la ora 11.00 în localitatea Vinerea, iar de la ora 14.00 va începe în poiană spectacolul folcloric, susținut de ansambluri folclorice tradiționale și de artiști consacrați ai muzicii populare. ,,Urmează ca în scurt timp, să facem public programul complet al manifestărilor dedicate acestui eveniment”, ne-a declarat viceprimarul Cugirului ing. Călin Furdui. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ISTORICUL zilei de 8 MARTIE – Ziua Internaţională a Femeii. Cum a apărut această sărbătoare în lume

Ioana Oprean

Publicat

în

ISTORICUL zilei de 8 MARTIE – Ziua Internaţională a Femeii. Cum a apărut această sărbătoare în lume 8 Martie – Ziua Internaţională a Femeii. Cum a apărut această sărbătoare în lume. Ziua Internaţională a Femeii, la început denumită Ziua Internaţională a Femeilor Muncitoare, este marcată în data de 8 Martie, în fiecare an. Este o […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia a primit titulatura de „colegiu de antreprenoriat”

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia a primit titulatura de „colegiu de antreprenoriat” 22 de licee și colegii naționale din România au dobândit titulatura de „colegiu de antreprenoriat”, a anunțat vineri, 6 martie 2026, Consiliul Național al IMM-urilor din România. Între liceele și colegiile naționale amintite se regăsește și Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT la intrare în Lancrăm: Motociclist de 26 de ani, rănit după coliziunea cu o mașină. Ambii șoferi se aflau în depășire

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT la intrare în Lancrăm: Motociclist de 26 de ani, rănit după coliziunea cu o mașină. Ambii șoferi se aflau în depășire Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara la intrarea în Lancrăm dinspre Alba Iulia. Un motociclist a ajuns la spital după coliziunea cu o mașină. Ambii șoferi se aflau în depășire. Potrivit […]

Citește mai mult