250 de jandarmi vor acționa în Alba pentru a asigura ordinea de Ziua Națională
Aproximativ 250 de jandarmi vor acţiona în 1 decembrie pe întreg cuprinsul judeţului Alba, cu misiunea de a asigura buna desfăşurare a activităţilor şi siguranţa participanţilor la manifestările cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Dintre aceştia, 75 provin de la Gruparea de Jandarmi Mobilă “ Regele Ferdinand I” – Târgu-Mureş.
”Pentru ca manifestările cultural artistice organizate de autorităţile locale cu ocazia Zilei Naţionale să se desfăşoare aşa cum au fost planificate, în condiţii de maximă siguranţă pentru participanţi şi fără încălcări ale normelor legale care reglementează desfăşurarea adunărilor publice, ca de fiecare dată, Jandarmeria Alba are un rol principal în organizarea şi coordonarea activităţii tuturor forţelor de ordine care vor fi prezente pe timpul acestei sărbători: jandarmi, poliţişti, poliţişti locali şi lucrători ISU”,precizează Cosmin Jurcoveț, reprezentantul IJJ Alba.
În acest sens, aproximativ 250 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Alba şi Grupării de Jandarmi Mobilă “ Regele Ferdinand I” – Târgu-Mureş vor acţiona pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice pe timpul desfăşurării ceremoniilor depunerii de coroane, primirii soliilor din Cetăţile de Scaun ale Unirii, manifestărilor religioase, paradei militare, spectacolelor dedicate Zilei Naţionale precum şi pe timpul focului de artificii. În plus, echipajele de jandarmerie vor interveni pentru restabilirea ordinii publice dacă aceasta va fi tulburată, vor asigura protecţia persoanelor participante şi vor lua măsuri legale în conformitate cu competenţele şi procedurile specifice.
”În scopul preîntâmpinării apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite, supunem atenţiei tuturor celor care vor participa la aceste manifestări să se conformeze indicaţiilor organizatorilor şi forţelor de ordine, să aibă un comportament civilizat, să evite consumul excesiv de alcool, să nu deţină arme de orice fel, artificii sau petarde, să nu arunce obiecte către scenele organizate şi să semnaleze prompt orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri. De asemenea, pentru evitarea unor situaţii neplăcute le recomandăm să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia. Totodată, le solicităm să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să nu forţeze cordoanele de ordine constituite, să acorde sprijin forţelor de ordine dacă sunt solicitaţi şi să ţină cont că manifestările obscene, care contravin normelor legale de convieţuire în societate, vor fi sancţionate. În plus, reamintim că, în conformitate cu prevederile Legii 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente. În plus, aducem în atenţie că, potrivit aceluiaşi act normativ, fapta de opunere cu violenţă faţă de organizatori, împuterniciţii acestora sau faţă de forţele de ordine ori împiedicarea lor de a-şi exercita atribuţiile legale privind asigurarea ordinii în desfăşurarea adunărilor publice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În final, indicăm participanţilor să recurgă doar la modalităţi legale pentru rezolvarea eventualelor divergenţe, cele mai facile fiind solicitarea ajutorului echipajelor de jandarmerie prezente la această sărbătoare şi apelarea numărului unic de urgenţe 112”, a transmis purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MÂINE | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul radar e-SIGUR: Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul radar e-SIGUR: Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor! Polițiștii rutieri acționează vor acționa sâmbătă, 13 decembrie 2025, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul […]
Opt PERCHEZIȚII domiciliare în zona Munților Apuseni la persoane vizate de tăierea fără drept de arbori și furt de arbori. Amenzi de peste 17.000 lei, în urma acțiunii pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice
Opt PERCHEZIȚII domiciliare în zona Munților Apuseni la persoane vizate de tăierea fără drept de arbori și furt de arbori. Amenzi de peste 17.000 lei, în urma acțiunii pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat la data de 11 decembrie 2025, în intervalul […]
Adolescent de 19 ani, din Blaj, cercetat de polițiști: A fost prins la volan având permisul de conducere suspendat
Adolescent de 19 ani, din Blaj, cercetat de polițiști: A fost prins la volan având permisul de conducere suspendat Un adolescent de 19 ani, din Blaj, este cercetat de polițiști după ce a fost prins la volan având permisul de conducere suspendat. Potrivit IPJ Alba, la data de 11 decembrie 2025, în jurul orei 20.00, […]