Economie

25 mai – Ultima zi de depunere a Declarațiilor pentru veniturile extrasalariale obținute în 2014

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua de 25 mai 2015 este termen final pentru declararea veniturilor de altă natură decât cele salariale, pe anul 2014. Contribuabilii vizați trebuie să depună la Fisc una dintre următoarele declarații: 200 – ”Declarație privind veniturile realizate din România”; 201 – ”Declarație privind veniturile realizate din străinătate”; 221 – ”Declarație privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit”. De asemenea, este ultima zi de depunere a formularului 230 ”Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor”, se arată într-un comunicat al ANAF.

declaratia 200Formularul 200 se depune de către persoanele fizice care au realizat în anul 2014, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani și/sau în natură din România, provenind din activități independente, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, silvicultură și piscicultură, pentru care venitul net se stabilește în sistem real, transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise, operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Contribuabilii care au efectuat în cursul anului fiscal de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private, conform legii, și solicită restituirea acestora și/sau care optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câștigul net anual/câștigul net anual impozabil pentru susținerea entităților nonprofit, completează secțiunea corespunzătoare din formular. Contribuabilii care își exprimă această opțiune pot solicita direcționarea acestei sume către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult”, se precizează în comunicatul ANAF.

Formularul 201 – „Declarație privind veniturile realizate din străinătate” se completează și se depune de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România, și persoanele fizice care îndeplinesc, pentru anul 2014, condiția de rezidență prevăzută în Codul fiscal, care au realizat în anul 2014 venituri din străinătate, impozabile în România, ca urmare a desfășurării unor activități în străinătate.

Formularul 221 – „Declarație privind veniturile din activități agricole impuse pe bază de norme de venit” se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, în anul 2015, în mod individual, venituri impozabile din România, din activități agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, provenind din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantațiilor viticole, pomicole, arbuștilor fructiferi și altele asemenea, creșterea și exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.

Formularul 230 – ”Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor” se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, în următoarele situații: au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private conform Legii nr.376/2004 privind bursele private, cu modificările și completările ulterioare și solicită restituirea acestora, sau optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii sau unităților de cult.

Declarațiile se completează în două exemplare, originalul se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde își are domiciliul, iar copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul/curatorul acestuia.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 2 februarie 2026: Investiții care au îmbunătățit serviciile de apă și canalizare în Munții Apuseni, în localitățile Abrud, Baia de Arieș și Arieșeni

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de Presă 02.02.2026   Investiții care au îmbunătățit serviciile de apă și canalizare în Munții Apuseni, în localitățile Abrud, Baia de Arieș și Arieșeni   În cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – etapa II”, cod SMIS 319094, implementat de S.C. APA CTTA S.A. […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 30 ianuarie 2026: Județul Alba își conturează direcțiile viitoare pentru serviciile de apă și apă uzată

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă 30 ianuarie 2026 Județul Alba își conturează direcțiile viitoare pentru serviciile de apă și apă uzată   Alba Iulia, 28 ianuarie 2026 – La sala de ședințe a Consiliului Județean Alba a avut loc o nouă sesiune de consultare cu factorii cheie interesați, în cadrul căreia a fost prezentată varianta finală a […]

Citește mai mult

Economie

Economistul Radu Georgescu: Cheltuielile militare vor crește deficitul bugetar, dar Guvernul trebuie să îl reducă. Cum poate în condițiile în care cresc cheltuielile cu achiziția de tancuri

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Cheltuielile militare vor crește deficitul bugetar, dar Guvernul trebuie să îl reducă. Cum poate în condițiile în care cresc cheltuielile cu achiziția de tancuri Radu Georgescu atrage atenția asupra unei schimbări profunde în fluxurile financiare dintre România și Uniunea Europeană într-un text publicat pe o rețea de socializare. În analiza sa, Radu […]

Citește mai mult