Cultură Educație

25 de manifestări științifice organizate de Universitatea ”1 Decembrie 1918”, finanțate cu aproape 130.000 de lei, dintre care jumătate de la CJ Alba

Dragoş Suciu

Publicat

în

25 de manifestări științifice organizate de Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în 2017, între care ateliere de traduceri pentru studenți și elevi, ”Dialogul culturilor între tradiție și modernitate”, ”Școala Internațională de Vară a Doctoranzilor Teologi”, Managementul carierei sau Concursul școlar de informatică ”In4it”, vor fi finanțate în 2017 cu 130.000 de lei, dintre care jumătate din bani vor proveni de la Consiliul Județean Alba, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi supus spre aprobare în ședința de joi.

Consiliul Județean Alba finanțează 25 de manifestări științifice care vor avea loc în acest an cu suma de 65.000 de lei, în baza unui acord de asociere cu Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, prin departamentele de specialitate, își propune să organizeze o serie de manifestări științifice, adresate atât elevilor de liceu – clasele a XI-a și a XII-a, cât și studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cadrelor universitare din cadrul universității, precum și din țară și străinătate.

Bugetul estimativ al acestor manifestări științifice este de 128.617 lei. Fondurile necesare finanțării acestor manifestări științifice provin din Contribuția Județului Alba prin Consiliul Județean Alba și Contribuția Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și a altor surse, provenite din donații și sponsorizări (în cuantum de 63.617 de lei).

Titlurile manifestărilor științifice organizate de Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în anul 2017 sunt: Atelier de traduceri pentru studenți și elevi, Sesiune de comunicări științifice ale studenților și studenților masteranzi, Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor “In Extenso”, ARS LITURGICA. From the icon glory to the images of (post)modernity – de la imaginea slavei la imaginea idolilor modernității, Sport și societate. Concepte și tendințe actuale : 1. Activitățile fizice în realitatea societății contemporane 2. Kinetoterapie și terapii alternative, Conferința națională „Didactica – tradiție, actualitate, perspective” ediția a III-a, Interna tional UAB – BE NA Conference Environmental Engineering and Sustainable Development, Dialogul culturilor între tradiție și modernitate, CLIE -2017 (Conference on Linguistic and Intercultural Education), Improving Intercultural Business Skills (Școală de vară), Școala Internațională de Vară a Doctoranzilor Teologi, Recent Trends in Pure and Applied Mathematics, Imaginar, identitate și alteritate în literatură, Workshop on Business Administration and Marketing, Conferința „Dying and Death in18th -21st centuries”, ediția a X – a – Moarte și murire în perioada sec. 18 – 21, Educația din perspectiva valorilor, ediția a VIII – a, International Symposium on Funerary Anthropology “Homines, Funera, Astra, 6th edition, Masă rotundă ,Tema: Norme juridice şi instituţii de drept privat, Bibliologie și Patrimoniu Cultural Național, ediția a XI – a, Workshop internaţional: Trends in Accounting, Audit and Finance, Conferința Națională a Studenților și Doctoranzilor. Istorie, Arheologie, Muzeologie, Istoria Artei și Patrimoniu, Ediția a XXV – a, Managementul carierei, ediția a V-a, The 9th Edition of the International Conference „Alcoholism and Other Addictions: Psychosocial, Historical and Therapeutical Issues”, Sesiunea națională a studenților și masteranzilor filologi, Concursul școlar de informatică ”In4it”.

Majoritatea manifestărilor vor avea loc în a doua jumătate a anului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la UNTOLD 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult