Actualitate

25 de familii din Alba Iulia petrec sărbători fericite cu daruri de la PDL

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Pentru 25 de familii nevoiaşe din Alba Iulia Moş Crăciun a venit mai devreme, ieri, 21 decembrie. I-a avut mesageri pe membrii Organizaţiei PDL Alba Iulia. Aceştia le-au adus darurile constând într-un brad, instalaţie de iluminat bradul, globuri, bomboane de pom, dulciuri, mezeluri de sezon, cozonac, ouă şi alte produse de bază necesare pentru o masă de Crăciun decentă. Preşedintele PDL Alba Iulia, Voicu Paul ne-a informat că cele 25 de familii au fost alese la sugestia consilierilor locali, din toate zonele municipiului Alba Iulia, dintre familiile nevoiaşe dar demne, cu copii care-şi văd de carte în ciuda greutăţilor. Democrat liberalii din Alba nu se află acum la prima acţiune de acest gen, ei făcând deja un obicei din sprijinul pe care-l acordă nevoiaşilor atât la Naşterea Domnului, cât şi la Sfintele Paşti. (A.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop

Ioana Oprean

Publicat

în

Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Prematurilor, în cadrul unui demers care vizează îmbunătățirea îngrijirii copiilor născuți prematur. „Experiența ultimilor ani arată clar că politicile publice devin mai eficiente […]

Citește mai mult

Actualitate

Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult” Prețul la gaze va fi plafonat la 0,31/kWh pentru încă un an, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie prezentat de Guvern. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că măsura vine pe fondul tensiunilor din […]

Citește mai mult

Actualitate

ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume

Ioana Oprean

Publicat

în

ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV), instituție de elită aflată în subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), marchează un moment de cotitură în infrastructura calității din România. Institutul anunță oficial implementarea sistemului de management […]

Citește mai mult