24 februarie – ziua adevărată a iubirii la români: Dragobetele, ce sărută fetele!

   Luna februarie este cea în care celebrăm dragostea, conform „tradiţiei”, de două ori, căci aşa e românul, mai cu moţ. Şi asta pentru că am sărbătorit deja „Valentine’s Day” (Ziua Sfântului Valentin)  cu mulţi alţi oameni de pe globul pământesc pe 14 februarie,  iar acum, la scurt timp după mult mediatizatul Sfânt Valentin, urmează să ne arătăm dragostea de Dragobete, o sărbătoare specific românească când credinţa populară consideră data de 24 februarie drept ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, patronul dragostei şi al bunei dispoziţii.
Legendele spun că Dragobetele, numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor era un tânăr chipeş şi puternic, un personaj mitologic asemeni lui Eros (al vechilor greci) şi lui Cupidon (al românilor), ce oficia la începutul fiecărei primăveri nunta tuturor animalelor, tradiţie ce s-a extins treptat până în rândul oamenilor şi a dat naştere unor obiceiuri specifice românilor din întreaga ţară. Tinerii lumii arhaice sărbătoreau această zi îmbrăcând haine de sărbătoare şi, dacă vremea era frumoasă, plimbându-se prin împrejurimile satului în căutarea primelor flori de primăvară – ghiocei, viorele, chiar flori de fragi, caz în care spuneau: „Flori de fragă, Din luna lui Faur, La toată lumea să fiu dragă, Urâciunile să le desparţi”. Se mai spune că spre prânz, fetele fugeau spre sat, fuga fiecăreia atrăgând băiatul care le plăcea. Dacă acesta din urmă îşi prindea aleasa şi o săruta „în văzul lumii”, cei doi aveau un „legământ” de dragoste întregul an. De aici celebra zicală „Dragobetele sărută fetele„. Un alt obicei preuspunea ca fetele şi femeile să se spele pe cap cu zăpadă topită, astfel părul şi faţa lor vor atrage admiratori şi tot cu această ocazie fetele se acuzau reciproc de farmece de urâciune făcute una alteia. Credinţă populară ne mai povesteşte că în ziua de 24 februarie păsările nemigratoare îşi aleg perechea şi încep să îşi contruiască cuiburile, iar păsările neîmperecheate rămân fără pui în vară. Legendele îl menţionează pe Dragobete ca fiu, soţ, iubit sau slujitor al Dochiei, căutând a pedepsi fetele care trebăluiau prin gospodărie de ziua lui. Se povesteşte că acesta ar fi căzut din cer, că era atât de frumos încât, atunci când intra într-un sat, zăpăcea minţile fetelor şi femeilor. Ele deveneau vesele, încrezătoare în sine şi în faptul că este suficient să atingă un bărbat străin pentru a fi iubite tot anul. Si asta nu e tot. Fetele şi baieţii se întâlneau într-o casă, pentru a-şi „face de Dragobete„. Se credea că în acest fel tinerii vor fi îndrăgostiţi întregul an, până la viitorul Dragobete. Întâlnirea tinerilor însă se transforma într-o adevarată petrecere. Nu uitaţi că în această zi nu se fac treburi prin casă, doar curăţenie astfel încât anul să fie unul spornic, iar dacă sunteţi printre norocoşii care aud pupăza, veţi fi harnic tot anul! Tradiţia mai spune că tot în această zi, băieţii nu trebuie să le supere pe fete, să nu se certe cu ele, pentru că astfel  le va merge rău în tot anul. Ei bine, societatea evoluează dar tradiţiile se păstrează. Şi nu numai că se păstrează, dar se adoptă cu uşurinţă şi altele. Poate pentru că pentru iubire, niciodată nimic nu e prea mult… Eu zic că, deşi suntem zilnic răpuşi de problemele vieţii cotidiene, pe 24 februarie merită să renunţăm la orice alte activităţi pentru a fi alături de persoana iubită.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI