22-23 august: TÂRGUL LEMNARILOR din Munții Apuseni, ediția a XX-a. PROGRAMUL manifestărilor. Sfințirea a 12 izvoare, spectacole folclorice, concurs ”Cel mai bun lemnar”
În weekendul 22-23 august, în comuna Horea, satul Mătișești, are loc “Târgul Lemnarilor din Munții Apuseni”, un eveniment cu tradiţe, care promovează viaţa, obiceiurile, meșteșugurile şi tradiţiile locuitorilor din Ţara Moţilor.
Târgul a ajuns în acest an la cea de-a XX-a ediţie. De la expoziții gastronomice și degustări de produse, expoziții de meşteşuguri cu vânzare, concursuri „moţeşti”, precum „Cel mai bun lemnar”, spectacole folclorice, paradă a portului popular la activităţi sportive, de toate sunt cuprinse în program pentru ca în cele două zile toți cei care vor veni pe plaiurile moțești să fie învăluiți de voie bună.
În acest an, programul manifestărilor cuprinde și sfințirea și inaugurarea a 12 izvoare.
”A XX-a ediție a ”Târgului Lemnarilor din Munții Apuseni” poartă semnătura valorificării și promovării unei benefice tradiții a spiritului moțesc, a faptelor și libertății într-o eternitate. Iată pentru ce vă chemăm în zilele de 22-23 august 2015 acasă la Horea să continuăm împreună aceste valențe ale trăiniciei și statorniciei moților, făuritori, apărători de principii și virtuți”, transmit organizatorii.
PROGRAM:
SÂMBĂTĂ, 22 august – comuna Horea
Ora 15.45
Popas la Poarta Izvoarelor de neam
Sucrtă incursiune în frumusețea unei destăinuiri:Corneliu Olar și Marcel Fodor
Sfințirea Izvorului: Poarta Izvoarealor de neam de către Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia și un sobor de preoți
Pelerinaj al preoților cu agheasma de la sfințire la alte izoare cu rădăcini sfinte ale neamului românesc
Orele 17:00 – 23.45
Activități sportive în aer liber
Nopțile albe ale tinereții – discotecă în aer liber
Foc de artificii
DUMINICĂ, 23 august – sat Mătișești
Orele 10.00 – 19.00
Balmoș moțesc: ”Gustul trainic al tradiției”
Vizitarea expozițiilor meșterilor populari și silicultori: ”Destăinuire, trudă, frumusețe”
Concursul ”Cel mai bun lemnar din Apuseni”, ediția a XX-a , lumina îndeletnicirilor moțești
Tombola lemnarilor
Spectacol folcloric ”Dorul de la Mătișești”
Soliști în recital: Traian Jurchelea, Ionuț Langa, Ancuța Matei, Dorel Banci, Alina Ivan Velescu, Simona Rus
Ansamblul de dansuri Sibișel – conducător Sorica Fărcaș
Ansamblul ”Bănățeana” Timișoara
Ansamblul de dansuri Albac
Ansamblul artistic Școala Gimnazială Câmpeni – conducător porf. Gheorghe Bădău
Taraful ”Moțul” din Horea
Horă moțească ”Bate moțul țarina”
Pe parcursul zilei, plimbări cu ”hipo taxi moțesc”
Prezentator program artistic Nicolae Giurgiu
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Horea, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba, Societatea Cultural Patriotică ”Avram Iancu”, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”
Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]
VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală
Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]