Politică Administrație

VIDEO | Clement Negruţ: Dacă Alba Iulia nu va fi capitală regională, este vina politicului. Aduc o acuză directă USL-ului şi vârfurilor PDL

Alexandra Mates

Publicat

în

Deputatul Clement Negruţ, recent plecat din PDL, este deranjat de modul în care politicul din Alba se luptă pentru Alba Iulia – capitală de regiune. Acesta acuză „vârfurile din PDL şi în mod special USL-ul”, spunând că  este vina lor dacă Alba Iulia nu va fi capitală de regiune.  

 În cadrul conferinţei de presă de astăzi, 2 septembrie, când deputatul şi-a anunţat demisia din PDL, la întrebarea jurnaliştilor legată de plecarea sa, dacă pleacă cu vreo supărare sau are vreo nemulţumire, printre altele, acesta a declarat:  „Mă deranjează modul pentru care ne batem pentru capitală de regiune. Atât la PDL, şi aici chiar aduc o acuză directă, mă refer la vârfurile Partidului Democrat Liberal, cât şi la mediul politic local, USL-ul în mod special. Declarativ, ne spune domnul Dîrzu de la Mamaia, din hotelul lui Mazăre, că s-a rezolvat, am scăpat de Braşov. Nu. Aici a fost de fapt şantajul lui Johannis şi a domnului preşedinte de la Braşov, Stăncescu, sprijinit braţ la braţ cu domnul Scripcaru. Şi acum am căzut în altă capcană  – Sibiu-Hunedoara, unde, evident,  în opinia mea, şi ar fi o nedreptate crasă ca Alba Iulia să nu fie capitală regională,  ar fi o nedreptate legată strict pe criterii politice. Nu are niciun alt fundament. Dacă Braşovul avea, dacă vreţi, greutate economică şi dezvoltare economică era de înţeles, dar în momentul de faţă dacă Alba Iulia nu va fi capitala regională este  clar vina politicului şi aduc o acuzaţie directă USL-ului din Alba, care nu face nimic pentru Alba Iulia din acest punct de vedere, decât cuvinte frumoase„, a spus fostul democrat-liberal.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult