21 ianuarie 1648: La Alba Iulia (Bălgrad) apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, operă de referinţă pentru traducerile ulterioare ale Sfintei Scripturi

21 ianuarie 1648: La Alba Iulia (Bălgrad) apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, operă de referinţă pentru traducerile ulterioare ale Sfintei Scripturi

Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia). Moment istoric la Alba Iulia. Apare una dintre cele mai importante tipărituri româneşti –  Noul Testament de la Bălgrad,  nume sub care era cunoscută în acea perioadă Alba Iulia,  prima traducere integrală în limba română a acestei cărţi sfinte, de către mitropolitul Simion Ştefan. Apariţia acesteia a fost o premieră  pentru ortodoxia şi cultura română, dar şi pentru celelalte popoare din sud-estul Europei. Noul Testament de la Bălgrad se află şi în colecţia de peste 600 de exemplare de carte veche a muzeului albaiulian, fiind poate cel mai valoros dintre acestea. Sfântul Ierarh Simion Ştefan a fost proslăvit ca sfânt la 21 iulie 2011 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Proclamarea oficială a canonizării s-a făcut la 30 octombrie 2011, în „Catedrala Reîntregirii” din Alba Iulia.

Împreună cu traducerea unor părţi din Vechiul Testament în 1582 prin Palia de la Orăştie, tipărirea Noului Testament de la Bălgrad în 1648 în limba română reprezintă cei mai importanţi paşi în cultura românească făcuţi în Transilvania, paşi premergători esenţiali, fundamentali ce pot fi încadraţi în cultura românească veche majoră, săvârşiţi aici, în Ardeal, care prefaţează editarea Bibliei la Bucureşti în 1688.

Citește și: Când pică Paștele în următorii ani

Activitatea tipografică din secolul al XVI-lea şi al XVII-lea a fost influenţată de mişcările religioase ce au avut loc în Transilvania. Un moment de cotitură pentru Biserica Ortodoxă Română din Transilvania îl reprezintă tipărirea integrală a Noului Testament de la Bălgrad, în 1648, de către mitropolitul Simion Ştefan, pentru prima dată în româneşte.

Cercetătorii care s-au aplecat asupra acestei perioade susţin că primul lucru care impresionează, la citirea tipăriturii de acum 366 de ani, este acela ca s-a folosit o limbă plăcută, mult apropiată de cea a poporului, de o mare frumuseţe literară. Trebuie remarcat şi mesajul care răzbate din prefaţa primei ediţii integrale a Noului Testament în limba română, care punea în discuţie problema unităţii limbii literare româneşti.

Textul Noului Testament de la Bălgrad este împărţit în capete sau capitole, respectiv în stihuri sau versete. Conform unui studiu din 1988, s-a identificat numărul de 120 de exemplare ale Noului Testament menţionate ori cunoscute în diferite colecţii de carte românească. Noul Testament de la Bălgard este cartea, care alături de Cazania lui Varlaam, de la Iaşi, a deschis porţile, ferecate până atunci a limbii noastre scrise, pe care s-a clădit, în secolele viitoare, limba română literară.

Iată ce scria Simion Ştefan în Predoslovie (prefaţă):

„Bine ştim că cuvintele trebue să fie ca banii, că banii aceia sunt buni carii îmblă în toate ţările, aşea şi cuvintele acealea sunt bune carele le înţeleg toţi”.

Nimic din adevărul spuselor sale nu s-a pierdut nici astăzi.

Predoslovia se încheie cu bine cunoscuta figură de stil a epocii (întâlnită şi în Pravila de la Govora – 1641), pe care o utilizau scriitorii de atunci:

„Socoteşte, cititorule, în ciastă carte, pentru că n-au scrisă îngerii din ceriu, ci au scrisă mână păcătoasă, din ţărână făcută”.

„Noul Testament de la Bălgrad” conţine, pe lângă prefaţa mitropolitului Simion Ştefan, şi alte câteva părţi originale, cum sunt introducerile la cele patru Evanghelii, precum şi la unele capitole din Faptele Apostolilor. De asemenea, pe marginea paginilor s-a păstrat şi un „Lexicon”, care oferă sinonime şi explicaţii pentru unele neologisme şi regionalisme. Acţiunea curajoasă de traducere din limbile greacă, latină şi slavonă, în limba română, a Noului Testament şi apoi tipărirea lui, a scos în evidenţă dimensiunea teologică a ierarhului transilvănean. Astfel, această renumită scriere, „Noul Testament de la Bălgrad”, face din Simion Ştefan o mare personalitate a istoriei culturii româneşti şi bisericeşti.

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi

Sfântul Ierarh Simion Ştefan (sau Simeon Ştefan) a fost mitropolit al Transilvaniei între anii 1643-1656. De asemenea, a fost un vestit cărturar al acelor vremuri, printre altele fiind traducător şi editor al „Noului Testament de la Bălgrad” (1648). A fost unul dintre cei mai mari părinţi duhovniceşti români ai veacului al XVII-lea. Pentru faptele sale sfinte, Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face pe data de 24 aprilie.

Simion Ştefan era originar din Alba Iulia; nu se cunoaşte anul exact al naşterii sale. A studiat la o şcoală mănăstirească din Alba Iulia (capitala principatului Transilvaniei în acea perioadă). A devenit apoi ieromonah în mănăstirea ortodoxă din Alba Iulia.

În 1643 a fost ales „arhiepiscop şi mitropolit al scaunului Bălgradului şi a Vadului şi a Maramurăşului Şi a toată Ţara Ardealului”. I-a urmat în scaunul mitropolitan Sfântului Ierarh Ilie Iorest, înlăturat din scaun şi întemniţat pentru apărarea ortodoxiei în faţa calvinilor.

În acele timpuri, Biserica Ortodoxă din Transilvania era prigonită, românii fiind excluşi din viaţa politică a principatului. Fiind prigoniţi atât din motive etnice, cât şi confesionale, românii erau supuşi unui prozelitism calvin din ce în ce mai accentuat. Marele merit al mitropolitului Simion Ştefan este extraordinara sa lucrare misionară, de înfruntare a calvinizării forţate a românilor din Transilvania. Printre altele, el accepta în cult numai limba română.

Citește și:  Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti

Când a devenit mitropolit, Simion Ştefan a primit jurisdicţia asupra numai trei protopopiate, din cele 20 de protopopiate ortodoxe ale Transilvaniei. Celelalte, asupra cărora el nu mai păstra niciun drept legal, canonic ori pastoral, au fost preluate în mod abuziv, cu sprijinul principelui Gheorghe Rákóczi al II-lea, de către calvinul Geleji Katona Istvan.

Prin presiuni politice calvinii au încercat să-i impună noului mitropolit un număr de 15 obligaţii calvine, dintre care cele mai importante erau: predica să fie rostită numai din Sfânta Scriptură, învăţământul teologic sa fie făcut după catehismul calvin, Sfintele Taine să se reducă doar la pâine şi vin, cultul icoanelor să fie înlăturat. În aceste condiţii vitrege, mitropolitul Simion Ştefan a reuşit, din mila lui Dumnezeu, să păstreze neîntinată dreapta credinţă ortodoxă, precum şi cultura româneasca naţională.

În anul 1648, Simion Ştefan a tipărit la Alba Iulia traducerea în limba română a Noului Testament, iar în 1651 Psaltirea. Pe lângă valoarea culturală şi naţională a editării în limba română a acestor scrieri, mai de preţ este reuşita mitropolitului de a păstra neatinsă dreapta credinţă. Promovând cultura naţională, mitropolitul Simion Ştefan a urmărit mai ales păstrarea nealterată a învăţăturii creştine, moştenită de la înaintaşul său, Sf. ierarh martir Ilie Iorest. Simion Ştefan a murit în anul 1656.

 La 21 iulie 2011, Sfântul Ierarh Simion Ştefan a fost proslăvit ca sfânt de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Proclamarea oficială a canonizării s-a făcut la 30 octombrie 2011, în „Catedrala Reîntregirii” din Alba Iulia.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI