20 martie: Credincioșii catolici celebrează Duminica Floriilor, sărbătoarea care deschide Sătpămâna Sfântă
Duminică, 20 martie 2016, credincioșii catolici și cei reformați din lumea întreagă celebrează Duminica Floriilor, care deschide ciclul sărbătorilor pascale. Pentru biserica Romano Catolică, Duminica Floriilor coincide, în fiecare an, cu Ziua Tineretului.
Floriile evocă intrarea Mântuitorului în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi cu flori și ovații. În această zi, preoții sfințesc ramuri înmugurite de salcie, care se împart creștinilor în amintirea ramurilor de finic și măslin cu care a fost întâmpinat Isus.
De Florii, credincioşii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie, măslin şi palmier pe care le pun la geamuri, uşi şi porţi, pentru a fi protejaţi de rele. Tot în Duminica Floriilor, gospodinele merg la biserică și curăță mormintele strămoșilor, agățând de cruci rămurele de salcie.
În Duminica Floriilor se marchează începutul Săptămânii Sfinte, când se celebrează misterele mântuirii împlinite de Cristos în ultimele zile ale vieţii sale, începând de la intrarea în Ierusalim şi până la fericita pătimire şi glorioasa sa Înviere. Într-un mod deosebit, creştinii sunt invitaţi să se spovedească şi să se pregătească pentru Învierea Domnului
Tot duminică, romano-catolicii sărbătoresc Ziua Tineretului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat
18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace […]
17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui
17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui Pe 17 martie este pomenit în calendarul creştin ortodox Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, fiind considerat făcător de minuni pe ape şi celebrat de pescari, la începutul anului piscicol. În calendarul popular românesc este cunoscută sărbătoarea numită […]
15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este marcată anual la 15 martie. Această zi a fost lansată pentru a se scoate în evidență aspecte legate de serviciile de care beneficiază consumatorii. În acest an, potrivit www.consumersinternational.org, tema propusă pentru sărbătorirea Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor este „Construirea unei […]