20 martie 2024 – Echinocțiul de primăvară: semnificație, tradiții și superstiții. Când se trece la ora de vară

20 martie 2024 – Echinocțiul de primăvară: semnificație, tradiții și superstiții. Când se trece la ora de vară

Echinocțiul de primăvară 2024 sau începutul primăverii astronomice, se va produce în România pe 20 martie la ora 05.06. Ziua începe să crească, urmând să trecem la ora de vară în ultima duminică din luna martie.

Din punct de vedere calendaristic, primăvara începe la data de 1 martie, atunci când, după așa-numita „zăpadă a mieilor”, în tradiția populară românească se sărbătoresc Mărțișorul, iar în zilele care urmează, „Babele” și „Moșii”. Însă, odată cu intrarea în martie, ne apropiem de momentul echinocțiului de primăvară, care marchează începutul primăverii astronomice.

Acest fenomen se produce în a doua jumătate a lunii atunci când longitudinea astronomică revine la valoarea de zero grade.

Ce este echinocțiul

Termenul de echinocțiu sau echinox se referă la acel fenomen astronomic care se întâmplă de două ori într-un an, și anume primăvara și toamna. Vorbim aici despre cele două momente în care ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ. Denumirea de echinocțiu provine de la cuvintele latinești „aequus”, care înseamnă „egal”, și „nox”, care se traduce prin „noapte”.

Pământul se înclină la un unghi de 23,5 grade pe axa sa în raport cu planul orbitei sale în jurul Soarelui. Pe măsură ce Pământul orbitează în jurul Soarelui pe parcursul unui an, diferite locuri primesc lumină solară pentru diferite perioade de timp. Un echinocțiu are loc în momentul în care axa Pământului nu se înclină spre sau departe de soare. Cineva care se află la ecuator la un echinocțiu poate observa soarele trecând direct pe deasupra sa.

În timpul echinocțiului, Soarele strălucește direct pe ecuatorul Pământului, rezultând cantități aproape egale de lumină și de întuneric. După momentul echinocțiului de primăvară zilele vor fi tot mai lungi, iar nopțile tot mai scurte. Acesta reprezintă începutul primăverii astronomice în emisfera nordică și al toamnei astronomice în emisfera sudică. La Polul Nord, odată cu răsăritul Soarelui, începe ziua polară de 6 luni, în timp ce la Polul Sud începe noaptea polară. La Ecuator, Soarele trece la amiază exact pe la Zenit (n.n. – punctul cel mai înalt de pe bolta cerească), potrivit site-ului History.com.

Ce este precesia echinocțiilor

Acest fenomen are loc datorită faptului că, în mișcarea sa aparentă pe cer, Soarele se află fix deasupra ecuatorului ceresc. Soarele răsare exact la punctul cardinal Est și apune exact la punctul cardinal Vest, iar la amiază are altitudinea deasupra orizontului egală cu 90° – latitudinea locului. Practic, Soarele traversează ecuatorul ceresc de la sud la nord, trecând în emisfera boreală a cerului.

Oricare dintre cele două puncte în care se intersectează ecliptica, adică traiectoria mișcării aparente a Soarelui, și ecuatorul ceresc se numesc puncte echinocțiale. Acestea își schimbă poziția pe ecliptică din cauza fenomenului cunoscut sub numele de precesie. Precesia echinocțiilor este deplasarea retrogradă a punctelor echinocțiale de-a lungul eclipticii, fenomen care este un efect direct al mișcării de precesie a axei de rotație a Pământului față de stelele fixe.

Trebuie făcută precizarea că echinocțiul nu are loc pe aceeași dată, de la an la an se schimbă datorită anului calendaristic care nu este egal cu anul topic. Când are loc echinocțiul de primăvară Fenomenul de echinocțiu are loc de două ori de-a lungul unui an: primăvara și iarna. Primul echinocțiu are loc în momentul în care Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 20-21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică, relatează History.com.

Altfel spus, echinocțiul de primăvară sau echinocțiul de martie se produce în momentul în care Soarele ajunge la punctul vernal pe bolta cerească. Punctul de intersecție a eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punct vernal și este folosit pentru definirea coordonatelor astronomice ecuatoriale. Datorită faptului că punctul se deplasează pe ecliptică, coordonatele se definesc pentru poziția punctului într-un anumit an, de exemplu 1950,0 sau 2000,0.

Când se trece la ora de vară și de ce

În toată emisfera nordică echinocțiul marchează începutul primăverii, care durează aproximativ 92 de zile, în timp ce în emisfera sudică începe noaptea polară, care durează șase luni. La câteva zile de la sosirea echinocțiului de primăvară, în 2024, așa cum se întâmplă de foarte mulți ani, va avea loc ajustarea orară, cunoscută sub numele de ora de vară.

Conform acestei modificări, în ultima duminică din luna martie, care anul acesta va coincide chiar cu data de 31 martie, în momentul când ceasurile vor indica ora 03:00, ele vor fi setate automat pentru a indica ora 04:00.

Când se va trece la ora de vară, ziua de 31 martie 2024 va avea 23 de ore, iar noi vom dormi cu o oră mai puțin. Revenirea la ora de iarnă se va face duminică, 27 octombrie 2024, atunci când ora 04:00 va deveni ora 03:00. Lumina solară va fi pentru mai puține ore pe cer, astfel încât noaptea va deveni mai lungă. Când vom trece la ora de iarnă, ziua de 27 octombrie va avea 25 de ore, iar noi vom dormi cu o oră mai mult. Ca o regulă generală, trecerea la ora de vară se face în ultimul week-end din martie, în timp ce trecerea la ora de iarnă se face în ultimul week-end din octombrie.

Scopul acestei schimbări este acela de a folosi cât mai mult posibil lumina solară, însă anumiți experți susțin că „datul ceasului” cu o oră înainte sau înapoi poate avea consecințe devastatoare din punct de vedere al sănătății pe termen lung. La nivelul structurilor legislative ale Uniunii Europene există propuneri de renunțare la sistemul dual ora exactă de vară/de iarnă, însă până acum nu s-a luat nici o decizie definitivă cu privire la acest aspect.

Tradiții și superstiții de echinocțiul de primăvară

Ziua în care lumina și întunericul erau egale constituia un moment magic, în care Soarele era sărbătorit în vremurile străvechi ca o zeitate. Echinocțiul de primăvară era o adevărată sărbătoare a reînvierii, a purificării și a luminii. Oamenii știau că echinocțiul de primăvară întărește puterea Soarelui, iar lumina crește, așa cum totul în jurul lor avea să crească și să înflorească. Tradiţiile spirituale ale echinocţiului de primăvară spun că orice formă de evoluţie are trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau distrugerea. La toate acestea se adaugă şi momentul de apogeu a ceea ce s-a creat.

Cultul soarelui este specific mai tuturor societăţilor arhaice: oamenii priveau la soare şi înregistrau ciclurile naturii în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei. În tradiția populară, Zilele Babelor reci și grele, sunt urmate de Moșii de primăvară care aduceau vreme bună, apoi de Focurile Sfinților.

Focurile ritualice prin care oamenii își curățau ograda și câmpurile de uscături marcau ziua echinocțiului și erau menite să atragă puterea Soarelui. Copiii ieșeau în bătătură și lăsau ușa deschisă la casă strigând ”Intră frig și ieși căldură/ Să se facă vreme bună/ Pe la noi pe bătătură!” Era un ritual simplu prin care focul din vatră, asociat cu soarele, avea menirea să sporească lumina și căldura primăverii. Fetele și flăcăii plecau la marginea satelor, pe coline și prin păduri după flori de primăvară și ciuperci. În câteva zone din Moldova, copiii împodobeau o creangă uscată cu flori și plecau cu ea la drum prin sat.

Echinocțiul la vechile civilizații

De-a lungul istoriei, echinocțiul a fost observat și celebrat de numeroase culturi și civilizații din Antichitate, care au asociat acest fenomen astronomic cu renașterea naturii, cu armonia dintre lumină și întuneric și chiar cu echilibrul dintre diferitele forțe cosmice. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie calendarul babilonian antic, care demara la prima lună plină ce urma după echinocțiul de primăvară, notează National Geographic. Spre exemplu, în Egiptul Antic, echinocțiile erau legate de cultul zeului Osiris, care era simbolul morții și al renașterii, în timp ce la greci fenomenul era asociat cu miturile lui Persefona și Demetra, care erau fiica și, respectiv, mama zeițelor fertilității și recoltei. În Imperiul Roman, echinocțiile erau legate de sărbătoarea Cybele sau Magna Mater, zeița naturii și a fertilității. Mergând mai departe, la persani, printre diversele sărbători de primăvară se numărau Nowruz sau Anul Nou persan, care începe la echinocțiul de martie.

Această sărbătoare veche de peste 3.000 de ani durează 13 zile și este respectată și astăzi de milioane de oameni din întreaga lume. La mayași, echinocțiile erau legate de construcția vestitelor piramide astronomice și ceremoniale.

Astăzi, oamenii se adună la ambele echinocții la ruinele din Chichen Itza, vechiul oraș mayaș din Mexic, pentru a privi cum soarele de după-amiază creează umbre ce par a imita mișcarea unui șarpe care pare să coboare treptele piramidei lui Kukulkan, înaltă de 25 de metri, până când se contopește cu o sculptură mare, cu cap de șarpe, aflată la baza structurii. Deși mayașii erau astronomi pricepuți, nu se știe dacă aceștia au proiectat piramida pentru a se alinia cu echinocțiul și a crea acest efect vizual.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI