Ştirea zilei

20 de școli din Alba, fără autorizaţie sanitară de funcţionare: 3 unități școlare încă au toaletele afară

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectorul Școlar General Adjunct, Dan Cherecheș, a vorbit despre situația unităților de învățământ neautorizate din punct de vedere sanitar. Astfel, dacă la începutul anului școlar 2019-2020, numărul unităților de învățământ, din județul nostru, era de 41 de școli și grădinițe fără autorizație sanitară de funcționare, astăzi, potrivit domnului Cherecheș, numărul acestora s-a înjumătățit.

„În județul Alba, astăzi, avem 20 de unități școlare care nu au autorizație sanitară de funcționare, dar numărul de elevi este redus. În jur de 200 de elevi nu au acces la aceste facilități” a declarat pentru Ziarul Unirea, Dan Cherecheș, Inspectorul Școlar General Adjunct.

Potrivit acestuia, cele mai mari probleme sunt întâmpinate în mediul rural, la trei unități de învățământ. Acestea sunt Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighel, Grădinița din satul Răchita și Grădinița cu program normal din Sânmiclăuș, unde în jur de 50 de elevi nu au toaletele în interior.

În aceste localități se iau măsurile necesare pentru construcția toaletelor necesare, precum și pentru rezolvarea deficențelor sanitare.

„Sunt grădinițe și școli primare cu câte 2, 4, 6 elevi. Și acolo va trebui să se găsească o soluție, dar prima dată avem nevoie să rezolvăm cele trei unități de învățământ cu un număr mare de elevi” a adăugat Dan Cherecheș.

În județul Alba această problemă a școlilor sau grădinițelor neautorizate din punct de vedere sanitar se pare că se remediază destul de repede. Dacă la începutul anulul școlar 2018-2019 numărul unităților, fără autorizație sanitară, era de aproximativ 80, până la finalul acestui an, potrivit Direcției de Sănătate Publică Alba, vom avea sub 20 de școli și grădinițe.

„În județul Alba, de la un an la altul, sunt tot mai puține unități de învățământ neautorizate din punct de vedere sanitar, iar numărul preșcolarilor și elevilor care sunt pregătiți în ele a scăzut simțitor. Spre exemplu, la începutul anului școlar precedent, erau 79 de unități de învățământ fără autorizație sanitară de funcționare, iar astăzi sunt 41. Situația este în dinamică în sensul că pe măsură ce reprezentanții unităților administrativ-teritoriale finalizează lucrările, depun dosarele, iar noi le autorizăm, dacă îndeplinesc condițiile. Având în vedere că sunt unități de învățământ în curs de autorizare, preconizăm că până la finalul anului 2020 vom avea sub 20 de școli și grădinițe fără autorizații sanitare de funcționare”, declara în luna septembrie a anului trecut, directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | TRAGEDIE în Lunca Mureșului: O persoană vârstnică găsită carbonizată în interiorul unei case în flăcări

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Lunca Mureșului: O persoană vârstnică găsită carbonizată în interiorul unei case în flăcări Un incendiu s-a produs în seara zilei de miercuri, 14 ianuarie 2026, în Lunca Mureșului.  „Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în Lunca Muresului. Din informațiile preliminare incendiul se manifestă la acoperișul unei locuințe. Forțe alocate: 2 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Veterinarul Nicolae Sibișan, din Vințu de Jos, o viață pusă în slujba satului: A profesat în vremea când gospodăriile erau pline de animale, cutreierând străzile pe bicicletă, având mereu cu el o geantă maro din piele cu instrumente și medicamente

Ioana Oprean

Publicat

în

Veterinarul Nicolae Sibișan, din Vințu de Jos, o viață pusă în slujba satului: A profesat în vremea când gospodăriile erau pline de animale, cutreierând străzile pe bicicletă, având mereu cu el o geantă maro din piele cu instrumente și medicamente O persoanlitate de seamă a comunei Vințu de Jos este un medic veterinar, un om […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

INCENDIUL de la UM Cugir, din august 2025: Cercetări ”in rem” în cazul incidentului din una din halele unde era depozitată muniție. Nicio persoană nu este urmărită penal

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIUL de la UM Cugir, din august 2025: Cercetări ”in rem” în cazul incidentului din una din halele unde era depozitată muniție. Nicio persoană nu este urmărită penal Nicio persoană nu este urmărită penal în cazul incendiului produs în vara anului trecut la Uzina Mecanică (UM) Cugir, într-una din halele destinate depozitării muniției, în cauză […]

Citește mai mult