2-4 octombrie 2025 | Iarna din octombrie: Vreme deosebit de rece, ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1500 de metri. COD PORTOCALIU în Alba până vineri seară
Iarna din octombrie: Vreme deosebit de rece, ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1500 de metri. COD PORTOCALIU în Alba până vineri seară
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme specifică iernii, valabilă de joi, 2 octombrie 2025, ora 10.00, până sâmbătă, 4 octombrie 2025, ora 10.00, pe întreg teritoriul României.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime cuprinse între 7 și 15 grade, mai ridicate în Dobrogea spre 17…20 de grade și minime între 0 și 10 grade.
Din dimineața zilei de joi (2 octombrie 2025) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest, în întreaga țară. Se vor acumula cantități importante de apă, de 25…50 l/mp, iar în regiunile sudice de peste 70…90 l/mp.
La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1500 m va ninge temporar viscolit și se va depune strat de zăpadă.
Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte și izolat în rest, cu viteze, în general, de 45…55 km/h, iar în Muntenia și Dobrogea de peste 60…70 km/h.
Cod portocaliu de ninsori abundente în zona de munte din sudul județului Alba
De asemenea, de joi, 2 octombrie 2025, ora 10.00, până vineri, 3 octombrie 2025, ora 23.00, zona de munte din sudul județului Alba este sub incidența unei Atenționări meteo Cod portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite și strat consistent de zăpadă la altitudini de peste 1500 de metri.
În zona de munte a județelor Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba, Sibiu și Brașov, în general la altitudini de peste 1500 de metri, va ninge abundent, temporar viscolit (rafale de 70…80 km/h) și se va depune strat consistent de zăpadă de 30…50 cm.
Recomandările autorităților
Autoritățile au făcut în acest context mai multe recomandări populației:
*Amânați activitățile în aer liber! Lucrul în spații deschise sau la înălțime devine periculos pe vreme rea;
*Evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt;
*Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;
*Iubitorilor de drumeții, le recomandăm să evite deplasările pe crestele montane – vizibilitatea scăzută și vântul puternic cresc riscul de rătăcire și accidentare.
*Amânați drumețiile lungi sau ascensiunile dificile – vremea se poate înrăutăți brusc și planurile pot deveni periculoase.
*Reamintim că orice situație de urgență poate fi raportată la numărul unic de urgență 112.
*Accesați https://fiipregatit.ro sau utilizați aplicația de mobil DSU, pentru informații despre cum să acționați înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Vicepremierul Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale”
Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale” „Guvernul pregătește bugetul pentru anul 2026, iar pentru noi cel mai important lucru este să asigurăm autorităților locale o predictibilitate bugetară, o sustenabilitate pe termen mediu și lung și o creștere treptată a fondurilor pentru investiții, pentru a le […]
O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor”
O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor” Asociația Împreună Împotriva Obezității cere autorităților să dezvolte programe naționale integrate pentru prevenirea și tratarea obezității, astfel încât pacienții să beneficieze de sprijin real și constant. Organizația solicită, totodată, facilitarea accesului la terapie medicamentoasă și […]
Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte
Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a anunțat, marți, constituirea unei comisii care va verifica modul în care au fost pontate și plătite orele suplimentare efectuate de polițiști în timpul operațiunilor de căutare a lui Emil […]