Actualitate

19 august – Ziua mondială a fotografiei

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua mondială a fotografiei, inițiată în anul 2009 de către australianul Korske Ara, este sărbătorită la 19 august, scrie Agerpres. De cele mai multe ori, nu realizăm cât de puternic este impactul imaginilor pe care le poate surprinde fotografia.

Poarta a III-a a Cetatii Alba Carolina01

Primul film fotografic de 35 mm, disponibil comercial, a fost realizat în urmă cu 90 de ani, aparatul de fotografiat digital a devenit popular în urmă cu doar 20 de ani iar în urmă cu 15 ani, telefoanele cu cameră foto nu existau, se menționează pe pagina dedicată zilei, www.worldphotoday.org. Evoluția fotografiei ne permite, astăzi, să adunăm amintiri de pe tot globul în doar câteva secunde. Fotografia este o invenție care a revoluționat modul în care vedem lumea. Putem vizita locuri fără a ne părăsim locuința. Putem împărtăși cu prietenii, dintr-un alt oraș, un gând, o bucurie, o aventură și ne putem privi nepoții, care cresc la mii de kilometri distanță.

La 19 august 2010, cu ocazia aniversării Zilei mondiale a fotografiei a fost organizată prima galerie la nivel mondial, online, fiind expuse 270 de fotografii, site-ul înregistrând vizitatori din peste 100 de țări. Și în acest an site-ul dedicat zilei ne îndeamnă să vizionăm o galerie de fotografi realizate în diverse părți ale planetei.

De la lansarea sa, ziua dedicată fotografiei continuă să fie sărbătorită, în fiecare an, de tot mai multe comunități transformându-se într-un eveniment global, la care participă fotografi din întreaga lume. Site-ul zilei vine în întâmpinarea celor care doresc să marcheze această zi sugerând organizarea de reuniuni în care cei cu experiență în această artă să ofere celor mai puțin cunoscători tehnicile noi de realizare a fotografiilor, dar și excursii și plimbări pentru a realiza cât mai multe fotografi. (V.N.)

Sursa Agerpres

Foto Ionuț Văidean


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vicepremierul Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale”

Ioana Oprean

Publicat

în

Tanczos Barna: „Guvernul pregătește bugetul. Autoritățile locale vor beneficia de sumele ce provin din impozite locale” „Guvernul pregătește bugetul pentru anul 2026, iar pentru noi cel mai important lucru este să asigurăm autorităților locale o predictibilitate bugetară, o sustenabilitate pe termen mediu și lung și o creștere treptată a fondurilor pentru investiții, pentru a le […]

Citește mai mult

Actualitate

O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor” Asociația Împreună Împotriva Obezității cere autorităților să dezvolte programe naționale integrate pentru prevenirea și tratarea obezității, astfel încât pacienții să beneficieze de sprijin real și constant. Organizația solicită, totodată, facilitarea accesului la terapie medicamentoasă și […]

Citește mai mult

Actualitate

Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a anunțat, marți, constituirea unei comisii care va verifica modul în care au fost pontate și plătite orele suplimentare efectuate de polițiști în timpul operațiunilor de căutare a lui Emil […]

Citește mai mult