19-20 mai: „Sărbătoarea Narciselor” 2018 de la Negrileasa, în Apuseni. PROGRAMUL evenimentului
În weekendul dinaintea prăznuirii „Sf. Împărați Constantin și Elena”, pe 19 – 20 mai, la Negrileasa, în comuna Bucium, va avea loc tradiționala „Sărbătoare a narciselor”, iar acum se lucrează la programul manifestărilor din cele două zile, ne-a confirmat primarul Cornel Napău.
Sâmbătă, 19 mai, de la ora 14.00, în piața centrală din Bucium Poieni se va desfășura întâlnirea anuală cu buciumanii și iubitorii comunei Bucium, organizată de Primăria Bucium și Asociația „Baia Domnilor” Bucium-Poieni.
Cu această ocazie, va fi lansat volumul „Poveste fără sfârșit”, apărut anul trecut, în care prof. Ioan Bembea ne readuce în prim-plan, prin nuvele și povestiri, viața locuitorilor Munților Apuseni. De asemenea, va fi evocată personalitatea col. Nicolae Costinaș, iar ansamblurile folclorice „Țarina” Cupru Min Abrud și „Aurarii” Bucium Poieni vor susține programe artistice de cântece și dansuri populare. Totodată, oaspeții vor putea vizita Muzeul Buciumanilor.
Spre deosebire de edițiile precedente, duminică, 20 mai, în Poiana Narciselor nu va mai avea loc etapa zonală a concursului „Cultură pentru cultură” organizat de Consiliul Județean Alba, în Anul Centenarului competiția urmând să se desfășoare sub forma unei gale a folclorului din județul Alba, pe Câmpia Libertății de la Blaj, a spus primarul comunei Bucium, Cornel Napău.
Programul evenimentului:
ora 18:00- 21:00 concert ALESSANDRA si BAMBI
ora 21:00 -01:00 muzică de Discotecă și nu numai, în aer liber
*DUMINICĂ
ora 9:30 cantec dans și voie bună cu ANSAMBLUL AURARII și interpretele locale Aura Petricele și Denisa Macavei, GRUPUL FOLCLORIC IEUDENII DIN IEUD MARAMUREȘ, GRUPUL ȚARINA de la CURPRUMIN ABRUD;
ora 11:00 joc și voie bună din Banat cu Vasile Conea și formația;
ora 12:00 Formația GENERAL MUZIC condusă de Florin Ionaș, GENERALUL împreună cu interpreții: Diana Selagea, Claudia Ionaș și Daniel Ilie.
”Totul este pregătit, sperăm că și vremea să țină cu noi, iar ceea ce cerem în schimb de la participanți este RESPECT FAȚĂ DE NATURĂ!”, transmit organizatorii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]
