18 aprilie| Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor, celebrată la Muzeul „Ioan Raica” din Sebeș
18 aprilie| Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor, celebrată la Muzeul „Ioan Raica” din Sebeș
Astăzi, în întreaga lume, se sărbătorește Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor. Celebrarea în fiecare an, în data de 18 aprilie, a patrimoniului construit al umanității este una dintre numeroasele inițiative ale Consiliului Internațional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS), organizație profesională neguvernamentală, fondată în anul 1964, ce reunește specialiști și experți care activează în domeniul protejării și valorificării monumentelor și siturilor arheologice.
Activitatea acesteia se bazează pe principiile consacrate în Carta Internațională din 1964, privind conservarea şi restaurarea monumentelor şi siturilor, cunoscută şi sub numele de Carta de la Veneţia.
Prin sărbătorirea Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor, inițiativă care datează din anul 1982, ICOMOS urmărește să atragă atenția opiniei publice asupra diversității, a stării de conservare a patrimoniului imobil, precum și a importanței acestuia în dezvoltarea durabilă a comunităților. Totodată, această zi este o bună oportunitate pentru administratorii monumentelor să-și facă cunoscute patrimoniul și activitatea și, în același timp, să strângă legăturile cu publicul vizitator.
În fiecare an, ICOMOS propune o temă generală la care comitetele naționale și instituțiile partenere pot subscrie prin activitățile pe care le organizează pentru a celebra această zi. Anul acesta tema propusă este „Patrimoniul în schimbare” (Heritage Changes), fiind avute în vedere cercetările și activitățile practice prin care se urmărește conservarea patrimoniului construit, în contextul schimbărilor climatice care devin o constantă vieții de zi cu zi.
Și în România există un comitet național ICOMOS, ce s-a constituit în anul 1970, și care transpune în practică măsurile dispuse și activitățile propuse de consiliul de conducere al organizației. La nivelul întregii țări, există peste 30.000 de monumente de arhitectură, așezări și situri arheologice, înscrise în Lista Monumentelor Istorice (LMI) și care beneficiază de protecția asigurată de cadrul legislativ din domeniu.
Municipiul Sebeș, dat fiind specificul medieval bine conservat al centrului său istoric, se numără printre localitățile care dețin un număr însemnat de monumente. La ultima actualizare a LMI, în anul 2015, de pe arealul orașului și al localităților aparținătoare erau clasate: 15 așezări și situri arheologice, cinci ansambluri urbanistice și de arhitectură și 35 de monumente istorice. Datarea acestora din urmă acoperă un interval de timp destul de larg, cuprins între secolele XIII şi XX. Dintre monumentele cele mai importante, trebuie amintite ansamblul bisericii parohiale evanghelice din Sebeș (alcătuit din biserica Sf. Maria – sec. XIII-XV, Capela Sf. Iacob – sec. XIV-XV, fortificaţia bisericii şi Casa Clopotarului – sec. XV-XVIII), fosta mănăstire dominicană – sec. XIV-XV, Casa Zápolya sec. XV-XVIII, fortificaţia oraşului – sec. XIV-XVII, Casa natală a lui Lucian Blaga din Lancrăm și ansamblul bisericii evanghelice din Petrești (sec. XIV-XVIII), care, de decenii, sunt adevărate atracții atât pentru publicul local, cât și pentru turiști.
Dorim să celebrăm și noi această zi, împreună cu publicul nostru. Vă așteptăm să vizitați, între orele 8 și 16, Casa Zápolya, cel mai vechi și cel mai valoros edificiu laic al orașului medieval, care în prezent adăpostește Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș. Intrarea este liberă!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier pe DN67C – Transalpina: Patru persoane rănite după coliziunea dintre două mașini în zona Baraj Tău Bistra
ACCIDENT rutier pe DN67C – Transalpina: Coliziune între două mașini în zona Baraj Tău Bistra Un accident rutier a avut loc luni după-masa, în jurul orei 17.00, pe DN67C – Transalpina. Două mașini s-au ciocnit în zona Baraj Tău Bistra. Citește și: UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier pe DN 75: Două mașini s-au ciocnit pe […]
ITM Alba: O persoană depistată muncind „la negru” și amenzi de 40.500 lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 18 – 22 august 2025
ITM Alba: O persoană depistată muncind „la negru” și amenzi de 40.500 lei. Ce alte nereguli au depistat inspectorii în perioada 18 – 22 august 2025 Inspectorii ITM Alba au depistat o persoană fără forme legale de angajare, în urma controalelor din perioada 18-22 august 2025. Au fost aplicate amenzi în valoare de 40.500 de […]
VIDEO | AMENZI de 8.500 de lei date de jandarmii din Alba la evenimentele din weekend de la Alba Iulia și Întregalde: 200 de articole de îmbrăcăminte confiscate în Talcioc
AMENZI de 8.500 de lei date de jandarmii din Alba la evenimentele din weekend de la Alba Iulia și Întregalde În perioada 22 – 24 august 2025, pe lângă asigurarea măsurilor de ordine publică la evenimetele desfășurate pe raza județului, au fost efectuate 7 activități de intervenție preventivă la evenimentele desfășurate la Alba Iulia și […]