16 noiembrie: 173 de ani de la moartea lui Nicolae Bălcescu. Scurta, dar intensa viață a revoluționarului pașoptist

16 noiembrie: 173 de ani de la moartea lui Nicolae Bălcescu. Scurta, dar intensa viață a revoluționarului pașoptist

Potrivit documentelor, Nicolae Bălcescu s-a născut la București, în mahalaua Boteanu pe 29 iunie 1819. Era al patrulea din cei cinci copii ai Zincăi Bălcescu. Prima educație a primit-o în cadrul familiei, de la un arhimandrit grec, apoi s-a înscris la Colegiul de la Sf. Sava. Din documentele școlii reiese că Nicolae Bălcescu a fost un elev strălucit, în special la istorie, dar și la limbi străine. A învățat la școală limba franceză, greaca și latina.

În 1838 s-a înrolat în armată primind gradul de iuncăr, în escadronul de cavalerie. În 1840 se implică în mișcarea revoluţionară condusă de Dimitrie Filipescu. Este prins, arestat şi condamnat pentru “tulburarea liniştii obştii”. În închisoarea de la Mărgineni, din cauza condiţiilor mizere, se înbolnăveşte de tuberculoză, boală ce avea să îi fie fatală 10 ani mai târziu.

Ieşit din închisoare, împreună cu Ion Ghica, Christian Tell şi Cezar Boliac pun bazele societăţii secrete “Frăţia”, societate care a jucat principalul rol în organizarea revoluţiei paşoptiste. Revoluționarii s-au întalnit la Bălcescu acasă în martie 1848, unde au stabilit principiile în numele carora avea sa se ridice poporul: libertatea individuală, a cuvântului și a presei, desființarea privilegiilor feudale, împroprietărirea țăranilor cu despagubirea proprietarilor, regim constituțional sub suzeranitatea Porții Otomane și abolirea Regulamentului Organic. Pe baza acestor principii, Bălcescu a redactat o proclamație care avea sa fie citita la Islaz.

În timpul revoluţiei a deţinut în primă fază postul de ministru de externe, apoi a fost numit unul din cei patru secretari ai guvernului provizoriu. Intervenţia trupelor otomane a pus capăt revoluţiei. Nicolae Bălcescu a fost nevoit să ia calea exilului pentru totdeauna. După înnăbușirea revoluției, Bălcescu a fugit în Ardeal, unde a încercat să îi reconcilieze pe Avram Iancu şi Lajos Kossuth. Tot ce a reușit a fost să aducă cele două tabere la un compromis.

S-a stabilit lângă Paris, unde a lucrat intens la opera sa “Românii supt Mihai Voevod-Viteazul”. Atât la Paris cât şi la Londra a încercat să obţină sprijinul marilor puteri în favoarea Principatelor Române. A rămas la Paris până în 1852, când, bolnav de tuberculoză, a plecat la Constantinopol, iar de acolo la Galați, unde a încercat să pătrundă în Țara Românească, pentru a-și revedea familia. I se refuza accesul și, la sfatul medicilor, s-a stabilit în Italia, la Palermo. S-a stins din viaţă într-o cameră de hotel, la numai 33 de ani. Nicolae Bălcescu a fost înhumat în cimitirul Mănăstirii Capucinilor.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI