15 septembrie 1848: Începe cea de-a treia Adunare Naţională de la Blaj. Aproximativ 60.000 de ţăranii români au venit înarmaţi cu lănci şi furci

15 septembrie 1848: Începe cea de-a treia Adunare Naţională de la Blaj. Aproximativ 60.000 de ţăranii români au venit înarmaţi cu lănci şi furci

În perioada 3/15 – 13/25 septembrie 1848 a avut loc, la Blaj, cea de-a treia adunare naţională, la care ţăranii români au venit în număr de aproximativ 60.000, înarmaţi cu lănci şi furci, notează lucrarea ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). Nu a fost recunoscută ”uniunea” Transilvaniei cu Ungaria şi au fost reafirmate revendicările ţărănimii iobage.

Convocarea unei noi adunări naţionale a fost determinată de o serie de factori, precum evenimentele din cursul verii, rezistenţa ţărănească, poziţia antiunionistă a regimentelor româneşti de graniţă, constituirea celor trei nuclee revoluţionare, şi anume: în nord, în jurul regimentului de la Năsăud; în sud, cu centrul la Sibiu şi Orlat, şi, respectiv, în vest, în zona Munţilor Apuseni, sub conducerea lui Avram Iancu, care au împiedicat de facto uniunea Transilvaniei cu Ungaria.

La toate acestea s-au adăugat recrutările pentru armata ungară, care s-au lovit de nesupunerea comunităţilor româneşti, soldate cu arestări, în urma expediţiilor militare şi chiar, în multe cazuri, cu condamnări la moarte. Totodată, pe fundalul trecerii la conflict armat între guvernul revoluţionar ungar şi Austria constituţională s-a pus problema organizării mişcării revoluţionare româneşti, ca şi a reevaluării programului naţional, potrivit volumului ”Istoria românilor, vol. VII, tom I – Constituirea României Moderne (1821-1878)” (Editura Enciclopedică, 2003).

Astfel, locuitorii satelor refugiaţi pe teritoriul regimentelor de graniţă s-au înarmat, pornind spre Blaj. La scurtă vreme li s-au alăturat zeci de mii de ţărani. Organizatorii şi conducătorii mulţimilor de ţărani au fost Axente Sever, Iovian Brad şi Avram Iancu. George Bariţiu a surprins starea de spirit a zecilor de mii de participanţi în următorii termeni: ”de ar fi cutezat atunci vreun cărturar român… să zică poporului român: staţi, mai aşteptaţi, cereţi mai întâi de la gubern comisiune şi satisfacţiune pentru sângele vărsat, cred că unul ca acela ar fi ieşit din adunare cum n-ar fi ştiut sau poate nici n-ar mai fi ieşit viu de acolo”, consemnează volumul amintit.

La 7/19 septembrie 1848, comisarului regal maghiar pentru Transilvania, baronul Vay, i s-a adresat o petiţie în care se exprima cu hotărâre cererea românilor credincioşi jurământului de la Blaj, de a se înceta execuţiile militare şi recrutările, de a fi eliberaţi cei arestaţi. De asemenea, au fost adunate mii de cereri ale locuitorilor satelor, în care erau denunţate execuţiile şi recrutările forţate, imediat după ce au ajuns la Blaj, în perioada 13/25 şi 16/28 septembrie, Simion Bărnuţiu, August Treboniu Laurian şi Alexandru Papiu-Ilarian. Paralel, s-a desfăşurat instruirea şi organizarea militară a ţăranilor, între aceştia remarcându-se cei 6.000 de moţi conduşi de Avram Iancu.

În cadrul Adunării s-a rediscutat programul din mai, căruia i s-au adăugat mai multe cereri. S-a protestat, din nou, împotriva uniunii Transilvaniei la Ungaria, iar hotărârea adunării a fost însoţită şi de precizarea unor modalităţi prin care românii vedeau posibilă convieţuirea cu celelalte naţionalităţi. Între propuneri s-au aflat: redeschiderea Dietei Transilvaniei, din care să facă parte ”români, germani şi unguri, aleşi după proporţiunea sufletelor dintre numitele naţiuni spre a se înţelege mai departe despre starea viitoare a ţării”; formarea unui guvern provizoriu alcătuit din reprezentanţi ai celor trei naţionalităţi, proporţional cu numărul lor etc. Adunarea a mai cerut desfiinţarea robotelor, a execuţiilor militare. De asemenea, a fost elaborat un document ”Memoriu al poporului român din Transilvania”. Susţinând principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din Imperiu, participanţii la adunare au cerut în numele lor şi ”al fraţilor din Principatele Dunărene” unirea tuturor românilor într-o uniune de popoare libere, sub conducerea Austriei.

În ultima zi a Adunării a fost adoptat un act intitulat Decret, al cărui conţinut exprima hotărârea românilor de a trece la lupta armată în vederea apărării sociale şi naţionale.

Decizia de colaborare cu Austria, reafirmarea autonomiei Principatului şi ruperea legăturilor cu guvernul de la Pesta anulau practic hotărârile anterioare ale Dietei de la Cluj. Declaraţia de respingere a uniunii şi proclamarea alianţei cu Austria a fost soluţia impusă românilor de evoluţia evenimentelor. În faţa ameninţării de a nu mai exista ca entitate naţională, prin înglobarea Transilvaniei la Ungaria şi asimilarea în cuprinsul naţiunii unice maghiare, în condiţiile înfrângerii revoluţiei din Principate, românii s-au declarat aliaţi ai Austriei constituţionale, care le recunoştea drepturile naţionale. Pentru români, opresorul direct era reprezentat de nobilimea maghiară.

În cadrul aceleiaşi adunări a fost decisă şi o reorganizare a Comitetului Naţional. Numărul membrilor a fost redus la şase, preşedinte fiind ales Simion Bărnuţiu. Comitetului nou ales îi revenea misiunea de a organiza lupta românilor şi de a pune în aplicare programul lor.

Ruperea legăturilor dintre Viena şi Pesta şi declanşarea războiului civil l-au constrâns pe generalul Puchner să părăsească atitudinea ambiguă manifestată până atunci faţă de români şi să recunoască Comitetul Naţional. Românii, fără să mai aştepte decizia comandantului militar al Transilvaniei, au trecut la organizarea politică şi militară a acesteia.

În perioada septembrie-octombrie, Comitetul Naţional Român de la Sibiu a organizat, pe ţinuturi, 15 legiuni româneşti înarmate, avându-i în frunte pe revoluţionarii Ioan Axente Sever, Alexandru Bătrâneanu, C. Romanu-Vivu, Ioan Buteanu ş.a. Deşi recunoscut de autorităţile austriece drept simplu organ de pacificaţiune, Comitetul Naţional Român a jucat un rol mult mai important în realitate, fiind un adevărat ”guvern românesc”.

A fost îndepărtată administraţia ungară din Transilvania, au fost dezarmate gărzile maghiare şi a fost instaurată administraţia românească în judeţele din sudul Principatului. Această situaţie a durat până în luna decembrie, când forţele generalului Bem au pătruns în Transilvania, potrivit ”Istoriei României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

De asemenea, între 29 septembrie-2 octombrie 1848 au avut loc la Sibiu, adunări publice (la care au participat saşi şi români), în cadrul cărora s-a aprobat un program pentru reorganizarea ţării: regim parlamentar, ridicarea Transilvaniei la rang de regat în componenţa monarhiei austriece, separarea teritorială pe naţionalităţi, egalitatea naţională şi confesională, desfiinţarea servituţilor de tip feudal, înfiinţarea gărzilor civice şi formarea unui guvern constituţional.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI