Ştirea zilei

15 martie| Informare meteo: Ninsori, ploi, lapoviță și intensificări ale vântului, în mai multe zone ale țării

BONTEA Alexandru

Publicat

în

15 martie| Informare meteo: Ninsori, ploi, lapoviță și intensificări ale vântului, în mai multe zone ale țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de ninsori, ploi, lapoviță și vânt puternic, pentru mai multe zone ale țării, valabilă până joi la ora 20.00.

În intervalul menționat, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării.

Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15/16 martie) și în prima parte a zilei de joi în dealurile vestice, dar și în zonele mai joase din Maramureș, Transilvania și nord-vestul Moldovei se vor semnala și lapovițe și ninsori.

La munte, din seara zilei de miercuri vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice, iar din dimineața zilei de joi și în cele estice, sud-estice, precum și pe crestele montane, cu viteze în general de 45…55 km/h.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Pictorul care sfidează timpul: Cum a imortalizat Ioan Suciu, rezident al Căminului pentru Persoane Vârstnice, catedralele din Alba Iulia, înainte de a împlini un secol de viață

Ioana Oprean

Publicat

în

Pictorul care sfidează timpul: Cum a imortalizat Ioan Suciu, rezident al Căminului pentru Persoane Vârstnice, catedralele din Alba Iulia, înainte de a împlini un secol de viață ​Într-un gest de o profunzime aparte, Ioan Suciu, rezident al Căminului pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia, care anul acesta împlinește 99 de ani, a uimit comunitatea locală […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Un tânăr originar din Alba, carieră militară într-un domeniu de elită: Își desfășoară activitatea în teatrul de operaţii Kosovo, cu detaşamentul EOD. ,,A fi militar este despre satisfacția că contribui la siguranţa celorlalţi, oriunde m-ar purta datoria”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un tânăr originar din Alba, carieră militară într-un domeniu de elită: Își desfășoară activitatea în teatrul de operaţii Kosovo, cu detaşamentul EOD. ,,A fi militar este despre satisfacția că contribui la siguranţa celorlalţi, oriunde m-ar purta datoria” Daniliuc Bogdan este originar din Alba Iulia, județul Alba, iar în prezent își desfășoara activitatea în teatrul de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Sebeș: O femeie a fost găsită fără viață în locuința sa. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Sebeș: O femeie a fost găsită fără viață în locuința sa. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă O femeie a fost găsită decedată în locuința sa din Sebeș, seara trecută, 19 februarie 2026, în jurul orei 22:30.  Potrivit primelor informații, femeia, de 25 de ani, conform unor surse Ziarul Unirea, […]

Citește mai mult