15-19 iulie: Înscrieri la Bacalaureat 2013 pentru sesiunea de toamnă. Probele promovate pot fi recunoscute
Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat în sesiunea de vară sau în alţi ani, au ocazia să se înscrie în perioada 15 – 19 iulie la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2013.
Absolvenţii au dreptul să susţină examenul de bacalaureat, fără taxa, de cel mult doua ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe.
Candidaţii au nevoie de următoarele documente pentru înscrierea în sesiunea din toamnă: fisa-tip informatizata – cerere individuala de înscriere la examen, în format electronic, care cuprinde datele de identificare a candidatului si lista disciplinelor de examen pentru care candidatul a optat.
Ai picat BACALAUREATUL din cauza unei materii? Se recunosc probele promovate
Candidaţii care au participat şi au fost respinşi la sesiuni anterioare de bacalaureat organizate începând cu anul 2003 şi care solicită recunoaşterea unor probe promovate în aceste sesiuni, vor prezenta la înscriere şi o adeverinţă, eliberata de unitatea de învăţământ absolvită, din care să reiasă rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat în sesiunile menţionate.
Adeverinţa va preciza, pentru fiecare sesiune, disciplina susţinuta şi nota obţinută la fiecare din probe. În cazul în care candidatul nu s-a prezentat la una/la mai multe probe sau a fost eliminat din examen, acest lucru va fi menţionat în adeverinţă. Adeverinţa va fi semnata de directorul si de secretarul unităţii de învăţământ absolvite si va purta ștampila acesteia.
Recunoaşterea probelor promovate în sesiunile anterioare anului 2010 se face în conformitate cu prevederile alin. (1), după cum urmează:
a) proba orala de limba si literatura română se echivalează cu proba A. de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala în limba română;
b) proba orala de limba si literatura maternă se echivalează cu proba B. de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în cazul elevilor care au urmat studiile liceale într-o limba a minorităţilor naţionale;
c) proba orală susţinută la una din limbile moderne de circulaţie internaţională studiate în liceu se echivalează cu proba C. de evaluare a competentelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională studiata în liceu;
d) proba scrisă la limba şi literatura româna se echivalează cu proba E. a) proba scrisă la limba şi literatura română;
e) proba scrisă la limba si literatura maternă se echivalează cu proba E. b) proba scrisa la limba şi literatura maternă;
f) proba scrisa susţinută în sesiunile anterioare anului 2010 la oricare din probele d), e) sau f), la matematica, respectiv istorie, se echivalează cu proba E. c), definită conform prezentei metodologii;
g) proba scrisa susţinută la una din disciplinele fizica, chimie, biologie, informatica, respectiv geografie, filozofie, logica si argumentare, economie, psihologie si sociologie în cadrul probelor d), e) sau f) din sesiunile anterioare anului 2010 se echivalează cu proba E. d), definită conform prezentei metodologii.
(3) Recunoaşterea probelor menţionate la alin. (2) f) si g) promovate în sesiunile anterioare anului 2010 se face doar dacă disciplinele susţinute coincid cu disciplinele pe care absolvenţii promoţiei 2011 au dreptul să le susţină în cadrul examenului de bacalaureat 2011, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea absolvite.
(4) Pentru absolvenţii din seriile anterioare anului 2010, cărora le-a fost echivalata proba orala promovata la limba si literatura româna, limba si literatura materna sau la limba moderna nu se eliberează certificatul care atesta nivelul de competenta lingvistica.
(5) Candidaţii care au participat şi au fost respinşi la sesiunile de bacalaureat organizate în anul 2010 pot solicita recunoaşterea probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale şi a probelor scrise susţinute în aceste sesiuni. Pentru aceşti candidaţi, în adeverinţa menţionata la alin.(1) vor fi precizate şi rezultatele obţinute la aceste probe, conform realitatea.net.
Sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat se desfăşoară după următorul calendar:
15 – 19 iulie: înscrierea candidaţilor;
19 – 20 august: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
19 – 21 august: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
20 – 21 august: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C;
22 – 23 august: evaluarea competenţelor digitale – proba D;
26 august: limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă;
27 august: limba şi literatura maternă – proba E)b) – proba scrisă;
28 august: proba obligatorie a profilului – proba E)c) – proba scrisă;
30 august: probă la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – proba scrisă;
2 septembrie: afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00);
3 – 4 septembrie: rezolvarea contestaţiilor;
5 septembrie: afişarea rezultatelor finale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
1-2 noiembrie 2025 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 1-2 noiembrie 2025 . Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut necesar, iar în […]
FOTO | Muzeul orașului Teiuș se pregătește să primească vizitatori cu exponate etnografice și lift pentru persoane cu dizabilități
Muzeul orașului Teiuș se pregătește să primească vizitatori cu exponate etnografice și lift pentru persoane cu dizabilități Primăria Teiuș a anunțat recent progresele realizate la Muzeul orașului, o clădire emblematică dedicată păstrării și conservării rădăcinilor locale, proiect finanțat prin fonduri europene. Citește și: FOTO | Sisteme denivelate de trafic pe o stradă cu risc ridicat […]
FOTO | Două străzi din Cugir au fost modernizate complet. Bugetul alocat a fost de peste 800.000 de lei
Două străzi din Cugir au fost modernizate complet. Bugetul alocat a fost de peste 800.000 de lei Administrația locală a orașului Cugir a finalizat lucrările de reparație și modernizare pe Strada Făgețel din Cindeni și Strada Ciprian Porumbescu din Râul Mic, două artere importante din oraș. Primarul Adrian Teban a efectuat o vizită pe teren […]