Rămâi conectat

Curier Județean

15 – 16 iulie: Festivalul Național de Folclor „Sus, sus, sus, la moți, la munte” de la Câmpeni. PROGRAM

Ioana Oprean

Publicat

în

Tineri interpreți și instrumentiști din întreaga țară participă în aceste zile la o nouă ediție a Festivalului Național de Folclor „Sus, sus, sus, la moți, la munte”, eveniment care se desfășoară la Câmpeni, în perioada 15 – 16 iulie 2021.

Festivalul cuprinde și un concurs adresat interpreților de muzică vocală, cu vârsta cuprinsă între 15 și 32 de ani, și interpreților de muzică instrumentală tradițională românească, cu vârsta cuprinsă între 10 și 24 de ani. La ediția din acest an s-au înscris câteva zeci de tineri interpreți din diferitele zone etnofolclorice ale țării, însă, în urma unei preselecții riguroase, vor intra în concurs doar 15 concurenți din 8 județe: Botoșani, Mureș, Alba, Sălaj, Timiș, Cluj, Maramureș și Dolj.

„Festivalul Național de Folclor „Sus, sus, sus, la moți, la munte” este un eveniment care își propune să sprijine debutul artistic al unor tineri interpreți și instrumentiști de folclor.

Scopul nostru este de promovare, conservare și valorificare a patrimoniului cultural național material și imaterial, oferind totodată o educație culturală și artistică tinerilor. Ne bucurăm că la ediția din acest an am avut un număr mare de concurenți bine pregătiți, iar în urma preselecției riguroase vor intra în concurs 14 tineri din opt județe. Și locația este una nouă, potrivită pentru un astfel de eveniment, astfel încât spectatorii să se simtă cât mai bine și să petreacă clipe speciale, alături de tinerii interpreți din concurs și de artiștii invitați în recital, în deplină siguranță și respectând toate normele de protecție sanitară în vigoare”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Manifestările au debutat, joi, prin evenimente cultural educative dedicate copiilor, urmând ca, începând cu ora 18:30, să aibă loc un spectacol folcloric cu Tulnicăresele din Câmpeni, Ansamblul Folcloric „Doina Moțului” din Câmpeni (coordonator Valentin Mihon), Ansamblul Folcloric „Brădeana” din Sohodol (conducerea muzicală Alin Joldeș, coregraf Oana Joldeș), iar invitat special va fi taragotistul Tudor Vârciu. Spectacolul va continua, de la ora 20:40, cu un recital extraordinar susținut de Liviu Burz.

Festivalul se desfășoară într-o nouă locație, în zona terenului de fotbal, pe Strada Gării, locație care permite organizarea în deplină siguranță și respectând toate normele de protecție sanitară în vigoare. Astfel, pe tot parcursul manifestărilor se respectă măsurile de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2, iar purtarea măștii de protecție în perimetrul de eveniment este obligatorie. Spectacolele folclorice din ambele zile ale festivalului vor fi transmise online pe paginile de Facebook și Youtube ale instituțiilor organizatoare

Organizatorii ediției a XXXIV-a a Festivalului Național de Folclor „Sus, sus, sus, la moți, la munte” sunt Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Primăria și Consiliul Local Câmpeni, Casa de Cultură „Avram Iancu” din Câmpeni.

Programul detaliat al Festivalului Național de Folclor „Sus, sus, sus, la moți, la munte”:

15 iulie 2021

12:00 – 22:00 / Jocuri și activități educative și distractive pentru copii
18:30 – 20:30 /SPECTACOL FOLCLORIC

Tulnicăresele din Câmpeni
Ansamblul Folcloric ,,Doina Moțului” din Câmpeni, coordonator Valentin Mihon
Ansamblul Folcloric ,,Brădeana” din Sohodol, conducerea muzicală Alin Joldeș, coregraf Oana Joldeș

Invitat special: TUDOR VÂRCIU (taragot)
20:40 – 21:30 / Recital extraordinar susținut de LIVIU BURZ
21:30 – 22:30 / NICU BENDEA – Spectacol de Stand Up Comedy

Prezintă: MIRELA MOCAN

16 iulie 2021

10:00 – 22:00 / Jocuri și activități educative și distractive pentru copii
10:00 – 22:00 / Târg al meșterilor tradiționali ALBA TRADIȚIONAL
11:00 – 22:00 / Expoziție stradală de artă fotografică URCAREA PE MUNTELE GĂINA, semnată Vasile Sârb și cursanții clasei de artă fotografică
12:00 – 13:00 / Recital extraordinar cu muzică de fanfară FANFARA JUDEȚULUI ALBA, dirijor Coriolan Honcaș
18:00 – 19:00 / Concurs Național de Folclor ,,Sus, Sus, Sus, la moți, la munte”, ediția a XXIV-a
19:00 – 20:00 / Spectacol folcloric extraordinar ANSAMBLUL FOLCLORIC AL JUDEȚULUI ALBA, dirijor Alexandru Pal

ROXANA RECHE​​
FLORICICA MOGA
DORINA NARIȚA
​NICOLAE TUHUȚ
NICOLAE PLUTĂ​​​
MARIA FILIMON
LEONTINA FĂRCAȘ
IOANA MARIA ARDELEAN
GHEORGHIȚA NICOLAE

20:00 – 20:30 / Premierea Concursului Național de Folclor ,,Sus, sus, sus, la moți, la munte”
20:30 – 21:30 / NICOLAE FURDUI IANCU, TUDOR FURDUI IANCU și Grupul instrumental CRAI NOU din Alba Iulia, conducerea muzicală Alexandru Borca
21:30 – 22:00 / MIRELA MĂNESCU
Prezintă: ANDREEA BOGDAN


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ASTĂZI | Termenul limită pentru depunerea mai multor declarații fiscale. Ce trebuie să știe contribuabilii

Bogdan Ilea

Publicat

în

19 decembrie | Termenul limită pentru depunerea mai multor declarații fiscale. Ce trebuie să știe contribuabilii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov anunță contribuabilii că data de 19 decembrie este termenul limită pentru depunerea mai multor declarații fiscale printre care și formularul 100, formularul 112, sau formularul 208. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice […]

Citește mai mult

Curier Județean

19 decembrie | Concert caritabil Russell McGregor & Johann Strauss Ensemble în Zlatna. Sala de Festivități Ampelum se transformă în ,,inima Vienei” pentru o seară

Bogdan Ilea

Publicat

în

Concert caritabil Russell McGregor & Johann Strauss Ensemble în Zlatna. Sala de Festivități Ampelum se transformă în ,,inima Vienei” pentru o seară La Sala de Festivități Ampelum din Zlatna urmează să aibă loc un concert caritabil,dedicat celor 200 de ani de Strauss, susținut de Russell McGregor & Johann Strauss Ensemble, pe data de 19 decembrie. […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU în Sebeș: O persoană primește îngrijiri medicale și alte 20 au fost evacuate. Totul a pornit de la o tigaie uitată pe foc

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU în Sebeș: Degajări de fum la un apartament din cartierul Mihail Kogălniceanu Pompierii din Sebeș intervin pentru stingerea unui incendiu. Este vorba de o degajare de fum la un apartament din cartierul Mihail Kogălniceanu. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în mun. Sebes, str. M. Kogalniceanu, la parterul blocului.  Din informațiile […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea