134 de bolnavi internaţi cu răceală şi pneumonie
De la începutul lunii noiembrie până în prezent, în judeţul Alba au fost vaccinate 5.505 persoane cu vârsta peste 65 de ani, prin intermediul medicilor de familie. Săptămâna trecută au trecut pragul cabinetelor medicilor de familie 270 de persoane pentru a fi vaccinate. În aceste zile este aşteptat un nou lot de vaccinuri gripale de la Ministerul Sănătăţii. Numai săptămâna trecută au fost consultate 2.014 persoane care acuzau afecţiuni ale căilor respiratorii, dintre care 64 au fost internate, cei mai mulţi – 694 – fiind pacienţi cu vârsta cuprinsă între 15 şi 49 de ani. Tot în săptămâna care a trecut au fost internaţi 70 de bolnavi de pneumonie. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Prematurilor, în cadrul unui demers care vizează îmbunătățirea îngrijirii copiilor născuți prematur. „Experiența ultimilor ani arată clar că politicile publice devin mai eficiente […]
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult”
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult” Prețul la gaze va fi plafonat la 0,31/kWh pentru încă un an, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie prezentat de Guvern. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că măsura vine pe fondul tensiunilor din […]
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV), instituție de elită aflată în subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), marchează un moment de cotitură în infrastructura calității din România. Institutul anunță oficial implementarea sistemului de management […]