12 septembrie: 142 de ani de la nașterea, la Cenade, a marelui Ion Agârbiceanu. Povestea din care s-a inspirat pentru Fefeleaga

12 septembrie: 142 de ani de la nașterea, la Cenade, a marelui Ion Agârbiceanu. Povestea din care s-a inspirat pentru Fefeleaga

Ion Agârbiceanu s-a născut la 12 septembrie 1882, la Cenade, nu departe de Blajul în care va studia cu un corp profesoral de elită. Primele încercări literare sunt câteva poezii publicate în ziarul Unirea de la Blaj, în anul 1891.

După desăvârșirea studiilor la Blaj și la Budapesta se întoarce la Mitropolia din Blaj de unde cere să slujească în parohia Bucium Șasa, din Munții Apuseni. Aici va găsi inspirația pentru majoritatea scrierilor sale.

După intrarea României în război, Agârbiceanu se refugiază la Râmnicu- Vâlcea iar spre finalul anului 1916 se întoatce în Transilvania și preia parohia din Orlat. În anul 1919, Ion Agârbiceanu se stabilește la Cluj.

Urmează o perioadă prolifică pentru scriitor, în care publică foarte mult, atât proză cât și publicistică. În anul 1955, Ion Agârbiceanu devine membru de onoare al Academiei Române iar la 28 mai 1963 se stinge din viață la Cluj Napoca.

În memoria marelui prozator român, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, a fost ridicat un bust, opera a sculptorului Ioan Irimescu.

Ion Agârbiceanu a scris „Fefeleaga“, o frescă a satului moţesc din acea vreme, în perioada 1906-1910, timp în care a fost preot în Bucium şi a cunoscut îndeaproape viaţa extrem de grea a locuitorilor din Ţara de Piatră. Scriitorul s-a inspirat din viaţa Sofiei Danciu, căsătorită David, care a trăit între 1869 şi 1951. Nuvela lui Ion Agârbiceanu a fost publicată în anul 1910. „Mai ales primii patru ani de preoţie mi-au dezvăluit cele mai multe mizerii ale vieţii de la ţară. Eram uneori săturat, supraîncărcat cu senzaţii şi impresii deşteptate de mizeria sătenilor, încât regretam că m-am făcut preot, să cunosc toată această mizerie, şi materială, şi morală“, scria Agârbiceanu după ce a plecat din Apuseni.

Sofia a avut şase copii, două fete şi patru băieţi. Trei au murit la scurtă vreme de la naştere, doi s-au stins după vârsta de 30 de ani. În povestirea lui Agârbiceanu, drama familiei este puţin schimbată: Fefeleaga avea cinci copii care au murit înainte de a împlini 15 ani. Maria, bunica lui Vetălău, a fost fiica cea mare a Sofiei şi i-a dat nepotului o moştenire de nepreţuit: şaua şi corfele care l-au lăsat fără piele pe spate pe Bator, calul personajului din nuvelă, cu care Fefeleaga scotea piatră din galeriile miniere pentru a o vinde ca să supravieţuiască.

Nuvela „Fefeleaga“ s-a studiat mult timp în primii ani de şcoală, dar odată cu apariţia noilor manuale, a fost scoasă din programă. Totuşi, mulţi profesori de limba română aleg şi astăzi să predea această povestire în orele suplimentare de lectură, ducând mai departe povestea tristă a văduvei din Apuseni. În amintirea ei, în centrul comunei Bucium a fost deschis Muzeul etnografic „Fefeleaga“, unde vizitatorii pot vedea obiecte care i-au aparţinut Sofiei Danciu.

Ultimii 11 ani din viaţă, Sofia Danciu – femeia a cărei viaţă l-a inspirat pe Ion Agârbiceanu – a locuit împreună cu familia fiicei celei mari în casa din bârne de lemn de la Bucium, care a rămas pe proprietatea lui Gheorghe David. Din păcate, locuinţa a fost distrusă într-un incendiu, în 2014

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI