Cugirul a fost vizitat recent de reprezentanţii unei firme belgiene, interesaţi să deschidă o afacere în Parcul Industrial Cugir. Directorul general al PIC, Emil Muntean ne-a declarat că este vorba de un important investitor care produce elemente de transmisie pentru industria constructoare de automobile. Săptămâna trecută a fost a doua rundă de negocieri, prima întâlnire dintre partea belgiană şi conducerea PIC a avut loc în luna noiembrie a anului trecut. „Investiţia care se doreşte a fi demarată în România este de aproximativ 50 de milioane de euro. În contextul viitoarelor negocieri în ceea ce priveşte închirierea sau concesionarea terenurilor, am solicitat respectivei societăţi să ne prezinte toate dorinţele pe care le are, investiţia pe care vor să o realizeze şi valoarea ei, precum şi numărul locurilor de muncă preconizate” a precizat directorul Muntean (foto).
Se pare că investitorul belgian s-a orientat către Cugir datorită faptului că aici există deja două mari firme cu acelaşi obiect de activitate şi anume Star Transmission Cugir şi SC Nova Modul, aspect care le oferă garanţia că vor avea forţa de lucru calificată pentru a produce piesele dorite. Emil Muntean a mai precizat că pe lângă acest aspect, un rol important îl au facilităţile oferite de Parcul Industrial Cugir: „Putem spune că PIC prezintă o atractivitate pentru investitori, datorită scutirii de taxe şi impozite pe terenuri, precum şi datorită faptului că asigurăm toată infrastructura de care este nevoie pentru dezvoltarea afacerilor, şi mă refer la alimentare cu energie electrică, gaze naturale, apă şi canalizare. Datorită faptului că am reuşit prin investiţii majore să ne facem reţele de distribuţie proprii, la momentul de faţă, Parcul Industrial Cugir este capabil să ofere aceste facilităţi la preţuri concurenţiale şi de cea mai bună calitate.”
Potrivit directorului Muntean, singurul inconvenient în negocierea cu investitorul belgian o reprezintă suprafaţa solicitată. „Şi în întâlnirea de acum şi în cea din noiembrie le-am prezentat obiective şi terenuri pe care le propunem pentru a fi viitoarea locaţie a acestei societăţi. Suprafaţa pe care ei o solicită este de 2 ha, hala de producţie propunându-se a avea 5000 m pătraţi. La momentul de faţă, societatea noastră nu are disponibilă această suprafaţă, însă în strategia de dezvoltare şi funcţionare a parcului, aprobată de Consiliul Judeţean, în calitate de AGA, am prevăzut o extindere a PIC prin cumpărarea de terenuri în imediata vecinătate, tocmai pentru a le oferi potenţialilor investitori” a completat directorul PIC, Emil Muntean.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
12 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
14 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează luni, 14 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Amenzi de peste 9.500 lei date de polițiștii din Aiud, în urmei unei acțiuni în municipiu: Zeci de persoane și mașini verificate
Amenzi de peste 9.500 lei date de polițiștii din Aiud, în urmei unei acțiuni în municipiu: Zeci de persoane și mașini verificate Polițiștii din municipiul Aiud au desfășurat la data de 13 septembrie 2026, în intervalul orar 17.00 – 20.00, o acțiune, pe raza municipiului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță […]
Adolescentă de 18 ani și concubinul ei, reținuți de polițiștii din Alba Iulia: Sunt cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal a propriului copilaș
Adolescentă de 18 ani și concubinul ei, reținuți de polițiștii din Alba Iulia: Sunt cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal a propriului copilaș O adolescentă de 18 ani și concubinul ei au fost reținuți de polițiștii din Alba Iulia și sunt cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal a propriului copilaș. Potrivit […]