Actualitate

1-5 aprilie: Săptămâna Porţilor Deschise la „Şcoala de Arte şi Meşteşuguri” din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba

Alexandra Mates

Publicat

în

În perioada 1-5 aprilie 2013, în cadrul proiectului educaţional iniţiat de Ministerul Învăţământului ,,Să ştii mai multe, să fi mai bun,, cadrele didactice alături de cursanţii care desfăşoară activităţi cu profil artistic în Şcoala de Arte şi Meşteşuguri din cadrul Centrului de cultură „Augustin Bena” Alba,  aşteaptă  elevii, profesorii şi pe toţi cei interesaţi de activităţile specifice la „Săptămâna Porţilor Deschise”.

 „Săptămâna Porţilor Deschise la Şcoala de Arte şi Meşteşuguri este o oportunitate pentru copii şi tineri de a se familiariza cu unul din domeniile artistice spre care au înclinaţii, cât şi de a participa activ la orele noastre de curs”, a spus Daniela Floroian, directoarea Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

Pentru toţi cei interesaţi reamintim că începând din anul 2007 din structura Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba face parte şi Şcoala de Arte şi Meşteşuguri ce funcţionează la Alba Iulia cu clase de Canto muzică uşoară, Canto popular, Chitară, Pian, Orgă electronică, Acordeon, Instrumente de suflat, Pictură, Grafică, Design ambiental, Arte fotografică-video-digitală, Actorie şi Muzică religioasă.

De asemenea,  în judeţul Alba îşi desfăşoară activitatea clase de ţesut şi cusut la Bucerdea Vinoasă şi Biia, fanfara la Petreşti, cântat din tulnic la Câmpeni şi Târsa, cântat din fluier la Şugag, arta prelucrării lemnului la Arieşeni, Vidra, Avram Iancu, Horea şi Şugag, olărit la Alba Iulia şi Săsciori şi dansuri populare la Ocna Mureş, Sohodol şi Fărău.

Pentru cei care doresc să  viziteze sediul Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” Alba din Alba Iulia, precizăm că acesta  se află situat pe str. Regina Maria, nr.6 Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea

Ioana Oprean

Publicat

în

Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult