Elevă din Alba Iulia, locul I, pentru al doilea an consecutiv, la Olimpiada Internațională a Elenismului, disciplină pe care nu o studiază la școală
Ana Zaharescu de la Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia a obținut, pentru al doilea an consecutiv, locul I la Olimpiada Internațională a Elenismului (Neogreacă și elemente de cultură elenă), cu toate că nu studiază, în școală, această disciplină.
În perioada 9-12 septembrie, la București, a avut loc cea de-a II-a ediție a Olimpiadei Internaționale a Elenismului, organizată de Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Uniunea Elenă din România, sub înaltul patronaj al Parlamentului României şi Parlamentului Greciei. O parte din probe s-au desfășurat la Parlamentul României.
Eleva Ana Zaharescu a obținut locul I la nivel superior de competență, B 2, ea fiind premiată, în 2014, cu locul I, la nivelul B 1. La această competiţie au participat elevi din ţările în care există comunităţi greceşti, respectiv România, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia etc. Festivitatea de premiere a avut loc în 12 septembrie.
”Am început pregătirea din iulie, iar în august am învățat mult mai mult. Spre sfârșit m-a ajutat și tatăl meu. Înainte de olimpiadă am studiat foarte mult, chiar și până la 10 ore pe zi. A fost o experiență deosebită, am întâlnit tineri inteligenți, admiratori ai culturii elene, cu performanțe la mai multe discipline, iar acest fapt m-a ambiționat. Sunt bucuroasă că, la olimpiadă, am întâlnit fete care doresc să studieze medicina la fel ca mine și, astfel, am avut subiecte comune, constructive. Îmi doresc să mă calific și la anul, și pentru că am luat acum premiul I, în 2016, ar urma să particip la nivelul C – ultimul nivel de competență. La acest nivel concurăm și cu greci și, de aceea, vreau să-mi cumpăr manuale cât mai performante”, a afirmat Ana Zaharescu. Este de precizat că și la nivelul B 2 au participat elevi din Grecia care studiază în comunitățile românești.
Ana Zaharescu este elevă în clasa a XI-a la specializarea științele naturii. Pentru performanța obținută, ea a fost felicitată, luni, de directorul Colegiul ”HCC” din Alba Iulia, Cerbu Valeriu, la careul ce a deschis noul an școlar. Eleva nu studiază această materie la școală și este pregătită, în timpul liber, de către tatăl ei. Ea a obținut, în primăvară, locul II la fața națională a olimpiadei, competiție la care a participat și fratele ei. Ana a arătat că este pasionată de biologie, chimie și fizică, timpul liber îl petrece cu prietenii, la bazin și la bibliotecă, și are ca ambiție să urmeze cursurile unei Facultăți de Medicină.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO FOTO: Sute de copii la Urban Playfield în Alba Iulia. Fotbal, baschet sau turn de escaladă, printre sporturile, oferite pentru distracția celor mici
VIDEO FOTO: Sute de copii la Urban Playfield în Alba Iulia. Fotbal, baschet sau turn de escaladă, printre sporturile, oferite pentru distracția celor mici Cetatea Alba Carolina s-a transformat într-un teren de joacă pentru primul weekend Urban Playfield, 18-19 mai! Alba Iulia este primul oraș din cele 10 din România prin care evenimentul urmează să […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii