Ziua Poliției Române 2018: Calendarul manifestărilor organizate de IPJ Alba
Promovarea profesiei de polițist, expoziţii, prezentări, exerciţii demonstrative şi competiţii sportive sunt câteva dintre activităţile organizate şi în acest an, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române.
În contextul aniversării, la data de 25 Martie, a 196 de ani de tradiţie şi continuitate a Poliţiei în slujba cetăţenilor şi al aniversării, în acest an, a 100 de ani de la Marea Unire, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează, în perioada 13 – 23 martie a.c., manifestări cultural – educative şi sportive.
Astfel, pe parcursul acestei perioade, vor avea loc activităţi de promovare a profesiei de poliţist, adresate, în principal, liceenilor din judeţ, dar şi întâlniri cu preşcolari şi elevi împreună cu care vor fi dezbătute teme privind protejarea patrimoniului cultural naţional precum şi reducerea victimizării din infracțiuni şi accidente rutiere.
„Caravana promovării profesiei de poliţist”, care va include poliţişti din Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi ai structurilor de poliţie rutieră, ordine publică, criminalistic, prevenire a criminalităţii şi proximitate, va fi prezentă în licee din Alba Iulia, Aiud şi Sebeş. Poliţişti le vor explica tinerilor ce presupune munca de poliţie, precum şi modalitatea prin care aceştia pot deveni poliţişti.
În data de 21 martie, cu sprijinul Centrului Cultural „Lucian Blaga din Sebeş, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeş va fi prezentată expoziţia de obiecte arheologice „Un sat din zorii istoriei”, ce cuprinde obiecte arheologice descoperite de poliţiştii specializaţi în protejarea patrimoniului cultural naţional din IPJ Alba.
Comisar şef de poliţie Ciută Marius, ofiţer specialist în protejarea patrimoniului cultural naţional la Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Alba, doctor în istorie, profesor asociat al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, va prezenta expoziţia şi va sta la dispoziţia celor prezenţi cu informaţii legate de valoarea istorică a obiectelor expuse.
În aceeaşi locaţie, subinspector de poliţie Pienariu Georgina, din cadrul Serviciului Criminalistic îşi va expune lucrările grafice, iar agent principal Groza Ioan Dan din cadrul Postului de Poliţe Vinţu de Jos îşi va prezenta volumul de versuri „Drumul Paşilor Neopriţi”.
Vineri, 23 martie, începând cu ora 10,00, în Parcul Custozza din municipiul Alba Iulia va avea loc o festivitate în cadrul căreia vor fi făcute avansările în gradul profesional următor, exerciţii demonstrative şi vor fi prezentate mijloacelor de intervenţie ale poliţiei.
În cadrul festivităţii va fi evocat rolul Poliţiei Române în realizarea Marii Uniri de la 1918.
Toţi cetăţenii interesaţi vor avea posibilitatea să afle mai multe despre activitatea poliţiei în ansamblu dar şi aspecte particulare legate de activitatea structurilor operative.
Poliţiile municipale şi orăşeneşti vor organiza activităţi de promovare a profesie de poliţist, activităţi informativ – preventive, concursuri de desene adresate copiilor, dar şi acţiuni de tipul „Ziua Porţilor Deschise”.
În această perioadă, premergătoare datei de 25 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează şi competiţii sportive (table, tenis, şah, biliard şi fotbal) la care vor participa, pe lângă angajaţi ai inspectoratului şi reprezentanţi ai instituţiilor de colaborare.
Pentru organizarea acestor manifestări, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba este sprijinit, ca de fiecare dată, de asociaţiile poliţiştilor Apulum Pol şi Dinamo precum şi de Corpul Naţional al Poliţiştilor Alba şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea I Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
SCĂDERE vertiginoasă a producției industriale în România: Ce activități sunt în topul declinului
SCĂDERE vertiginoasă a producției industriale în România: Ce activități sunt în topul declinului Producția industrială a înregistrat o scădere de 3,9% în prima lună a acestui an, comparativ cu ianuarie 2025, ca serie brută, arată datele publicate, vineri, 13 martie 2026 de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit datelor oficiale, în ianuarie 2026, au fost […]
ANAF acordă persoanelor fizice o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit aferent veniturilor realizate în anul 2025 pentru care există obligaţia depunerii Declaraţiei Unice
Anaf acordă persoanelor fizice o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit aferent veniturilor realizate în anul 2025 pentru care există obligaţia depunerii Declaraţiei Unice Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov vine în întâmpinarea contribuabililor persoane fizice şi îi informează asupra faptului că, aceştia beneficiază de o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit […]
Codul Rutier 2026: Se scumpește punctul de amendă în România. De când intră în vigoare măsura
Codul Rutier 2026: Se scumpește punctul de amendă în România. De când intră în vigoare măsura Guvernul a adoptat majorarea salariului minim brut pe economie, decizie care va avea efect și asupra cuantumului amenzilor rutiere aplicate în România. Valoarea punctului de amendă se modifică automat începând cu data de 1 iulie 2026. Punctul de amendă […]