Curier Județean

Ziua Națională, sărbătorită la Aiud prin evenimentul ”Pe-al nostru steag e scris UNIRE”. Marș cu torțe prin oraș, Te Deum și arborarea drapelului în sunet de fanfară

Ioana Oprean

Publicat

în

pe-al-nostru-steag-inv-2016Ziua de 1 Decembrie reprezintă ziua simbol al românismului și deopotrivă al românilor, oriunde s-ar afla ei, o zi de mare însemnătate pentru istoria noastră,  în care aducem un omagiu celor care au desăvârșit prin patriotism și jertfă, Marea Unire de la 1918.

Cu această ocazie, Primăria Municipiului Aiud organizează, pentru prima dată la nivel local, miercuri, 30 noiembrie 2016, începând cu ora 18.00, evenimentul omagial ”Pe-al nostru steag e scris UNIRE”, pentru a celebra Ziua Națională a României.

Manifestările dedicate acestui important eveniment vor cuprinde un marș cu torțe pe traseul Școala Gimnazială ”Axente Sever” – strada Unirii – strada Eroilor, o slujbă de Te-Deum oficiată de un sobor de preoți, cu participarea unor clerici de la toate cultele.

La Monumentul Eroilor din cimitirul ortodox, pe acordurile imnului național, intonat de fanfara Centrului de Cultură ”Augustin Bena” Alba va fi arborat Drapelul Național, cu respectarea protocolului impus pentru astfel de momente solemne.

Manifestările vor avea loc cu concursul unității militare din garnizoana Aiud, subunitatea de pompieri militari, Detașamentul de Jandarmi Aiud  și funcționari publici din cadrul Poliției Municipiului Aiud și Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud.

”Invităm cetățenii municipiului nostru să arboreze Steagul Național la domiciliile lor, ca mai apoi, împreună cu toți cei care simt românește, să participe într-un număr cât mai mare la acest moment simbol și înălțător, plin de încărcătură emoțională, transmit reprezentanții primăriei. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură” Eleva Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Sophie Dahinten, va reprezenta județul Alba la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană modernă, care se va […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătac: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătar: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați Pompierii din Blaj intervin, miercuri, 18 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Spătac, flăcările afectând o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate Investițiile și lucrările de întreținere în infrastructura rutieră din județul Alba continuă în această perioadă, vizate fiind podul de pe DJ 107 din localitatea Colibi, DJ 762 și Transapuseana. Potrivit vicepreședintelui Consiliului […]

Citește mai mult