Ziua (in)deciziei

Mâine, contrar obiceiului, va avea loc un nou Consiliu European, la doar trei zile de la precedentul care a avut loc duminică la Bruxelles. Singurul lucru asupra căruia au căzut de acord liderii europeni este că sunt necesare decizii ferme pentru ieşirea din criză. În rest, disensiunile sunt la fel de mari ca şi indecizia care guvernează zona euro, o indecizie care a făcut ca măsurile propuse în urmă cu vreo doi ani pentru ieşirea din criză (atunci când statele au preluat la datoria publică produsele toxice în care au investit băncile salvându-le şi creând totodată premisele crizei actuale a datoriilor suverane) să nu fie puse în practică. Vorbeau atunci pe o singură voce Germania şi Franţa despre desfiinţarea paradisurilor fiscale, supravegherea agenţilor de rating, ba chiar despre înfiinţarea unei agenţii de rating a UE, separarea băncilor… Nimic nu s-a realizat şi indecizia în a traduce în realitate teoria ne-a adus acum din nou faţă în faţă cu recesiunea. Pentru că nu trebuie să ne minţim, faptul că nu suntem membri ai zonei euro nu înseamnă că suntem la adăpost de noi convulsii economice, deşi aşa ni s-a spus la un moment dat şi de către guvernanţi şi de către unii analişti economici.
Situaţia de-acum este complicată odată în plus de faptul că cele două mari ţări care dau tonul în Uniunea Europeană (care, vedem tot mai mult, nu este chiar o construcţie între state care vorbesc de pe picior de egalitate) Franţa şi Germania nu se mai înţeleg. Nu o fac pentru că interesele lor sunt diferite şi deci şi viziunea de acţiune este firesc diferită. Germanii susţin că plata facturii salvării statelor care se confruntă cu greutăţi şi a băncilor nu ar trebui susţinută de către toate statele UE considerând asta ca o răsplătire a guvernelor iresponsabile. Şi, aş spune eu, şi a instituţiilor financiare iresponsabile care deşi ştiau istoricul Greciei care nu este pentru prima dată în situaţia de a i se şterge din datorii, s-a mai întâmplat de câteva ori în trecut, totuşi au continuat să-i acorde împrumuturi contribuind la dezastrul în care se află aceasta acum şi la periclitarea ieşirii Europei din criză. Sigur că intrarea Greciei (şi poate şi a altor state din zona euro) în faliment nu va aduce nimic bun aşa cum falimentul unor bănci va aduce multă durere depunătorilor, de exemplu. Or tocmai aceşti depunători sunt un argument forte al celor care aidoma Franţei doresc ca salvarea statelor iresponsabile să fie făcută pe banii întregii eurozone şi chiar şi ai celor care deşi în afara eurozonei au relaţii economice şi financiare strânse cu aceasta. Este şi cazul nostru. De aceea este poate preşedintele Băsescu atât de supărat încât a făcut declaraţiile tranşante şi considerate de unii dăunătoare la adresa liderilor Uniunii Europene. Poate că nu ne va aduce vreo uşurare această atitudine dar măcar auzindu-l pe preşedinte mulţi s-au simţit răcoriţi. Şi vedem că poziţia lui nu este foarte diferită de a Germaniei. Şi mai sunt şi alţii care sunt de părere că dacă instituţiile financiare vor fi salvate şi de această dată vor ajunge să se creadă mai presus de lege. Mai grav este că salvarea statelor şi băncilor nu va face decât să câştige timp, nu va fi rezolvarea problemei. Se va ajunge, spun aceşti analişti economici tot la soluţii agresive de genul falimentelor.
Va fi ziua de mâine o zi a deciziilor? Destul de greu de crezut în lumina disensiunilor prezentate. Se va discuta din nou despre capitalizarea băncilor de unde vor fi luaţi banii, despre întărirea finanţelor publice  şi ştergerea unei părţi din datoria Greciei, dar şi despre guvernanţa economică pentru zona euro. Deşi considerată ultima şansă de salvare a euro foarte probabil ziua de mâine ne va aduce doar o nouă indecizie. Sper totuşi să mă înşel.

Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI