Vremea se schimbă radical în România: canicula devine istorie, temperaturile scad simțitor
Vremea se schimbă radical în România: canicula devine istorie, temperaturile scad simțitor
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale în următoarele două săptămâni în regiunile vestice şi centrale, după care vor fi uşor mai ridicate şi apropiate de normal în majoritatea regiunilor, iar precipitaţiile vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării doar pe parcursul săptămânii viitoare, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 31 iulie – 28 august 2023.

Estimările meteorologice pentru intervalul 31 iulie – 28 august 2023 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată – ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii este realizată comparativ cu media perioadei 2003 – 2022.
ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Vremea în luna august
Astfel, în săptămâna 31 iulie – 7 august, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile intracarpatice.
În săptămâna 7 – 14 august 2023, temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
Estimările meteorologice pentru săptămâna 14 – 21 august arată că temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor, iar regimul pluviomertic va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice în săptămâna 21 – 28 august, în majoritatea regiunilor, posibil uşor mai ridicate în cele sudice, iar cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce bate vântul atât de tare la munte: Explicațiile meteorologilor ANM Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au explicat, joi, 26 februarie 2026, în contextul episodului de vreme severă din ultima perioadă, pe parcursul căruia la munte s-au semnalat intensificări puternice ale vântului, care este cauza acestui fenomen. Am traversat o perioadă în care […]
Guvernul a renunțat la dublarea impozitului pentru construcțiile ilegale: Ce se întâmplă în cazul nedeclarării clădirlor
Guvernul a renunțat la dublarea impozitului pentru construcțiile ilegale Guvernul a renunțat dublarea impozitului pentru o perioadă de 5 ani în cazul construcțiilor ridicate fără autorizație. Forma finală a ordonanței de urgență privind reforma administrației publice nu mai include această prevedere, scrie Profit.ro. Decizia vine după ce Consiliul Legislativ a avertizat Guvernul că, în forma […]
PENSII 2026 | Când se face plata pensiilor în luna martie Plata pensiilor în luna martie 2026 va începe cu o mică întârzire. Peste 2,3 milioane de pensionari primesc pensia prin poștă. În mod normal, distribuirea începe în prima zi a lunii. 1 martie 2026 pică duminica, astfel distribuirea pensiilor prin poștă va începe doar […]