Vremea de mâine, 31 iulie: Temperaturile încep să scadă în aproape toată ţara. Vor fi averse însoţite de descărcări electrice
Vremea de mâine, 31 iulie: Temperaturile încep să scadă în aproape toată ţara. Vor fi averse însoţite de descărcări electrice
Vremea de mâine, 31 iulie. Temperaturile încep să scadă în aproape toată ţara. Vor fi averse însoţite de descărcări electrice.

La noapte, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã ce se va manifesta prin înnorãri, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului (rafale în general de 60…70 km/h) în zonele montane, local în sudul, nord-estul şi centrul ţãrii şi pe arii restrânse în rest. Ploile vor avea şi caracter torenţial, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitãţile de apã vor depãşi local 20…30 şi izolat 40…50 l/mp şi pe alocuri vor fi vijelii şi cãderi de grindinã. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade.
Vremea se va rãci în majoritatea zonelor. Gradul de instabilitate atmosfericã va fi accentuat, astfel cã în jumãtatea de est a teritoriului vor fi perioade cu înnorãri, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului (rafale în general de 60…70 km/h), iar pe alocuri vijelii şi cãderi de grindinã.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantitãţi de apã de 20…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. În restul ţãrii, cerul va fi parţial noros şi pe areale mai restrânse vor fi averse, mai intense în zonele montane, iar vântul va avea uşoare intensificãri în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 29 de grade, uşor mai ridicate pânã spre 30…32 de grade în Banat şi Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiuni şi 20 de grade pe litoral. Spre dimineaţã, izolat se va forma ceaţã, cu precãdere în zonele depresionare. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cupru Min Abrud, contribuție în plus cu 40 milioane lei la bugetele României, în 2025. Compania, cea mai mare contribuție la bugetul judeţului Alba și locul I în Topul Naţional al Firmelor, la categoria Industrie-Întreprinderi Mari
Cupru Min Abrud, contribuție în plus cu 40 milioane lei la bugetele României, în 2025. Compania, cea mai mare contribuție la bugetul judeţului Alba și locul I în Topul Naţional al Firmelor, la categoria Industrie-Întreprinderi Mari Cupru Min Abrud a plătit la bugetele României peste 120,7 mil. lei pentru anul 2025 – cu cca. 40 […]
Iancu Popa, primarul comunei Sântimbru, printre cei 100 de români incluși în catalogul „Personalitățile anului din România”: ,,Pas cu pas, reușim să dovedim că lucrurile bune se construiesc prin oameni”
Iancu Popa, primarul comunei Sântimbru, printre cei 100 de români incluși în catalogul „Personalitățile anului din România”: ,,Pas cu pas, reușim să dovedim că lucrurile bune se construiesc prin oameni” Iancu Popa, primarul comunei Sântimbru, face parte din cele 100 de personalități care apar în prima ediție a albumului „Personalitățile anului din România”, al Fundației […]
FOTO | „Cei mai buni dintre cei buni” – Șapte salvatori de la ISU Alba, premiați pentru excelență în Slujba Comunității. Cine sunt pompierii și paramedicii care s-au remarcat în 2025
„Cei mai buni dintre cei buni” – Șapte salvatori de la ISU Alba, premiați pentru excelență în Slujba Comunității. Cine sunt pompierii și paramedicii care s-au remarcat în 2025 Șapte salvatori de la ISU Alba au fpst premiați pentru excelență în Slujba Comunității, fiind nominalizați „cei mai buni dintre cei buni”. Este vorba de pompierii […]