Rămâi conectat

Ştirea zilei

VREMEA de Bobotează și ziua Sfântului Ioan Botezătorul 2022: PROGNOZA METEO în ROMÂNIA până în 9 ianuarie

Ziarul Unirea

Publicat

în

VREMEA de Bobotează și ziua Sfântului Ioan Botezătorul 2022: PROGNOZA METEO în ROMÂNIA până în 9 ianuarie

Vremea de Bobotează și ziua Sfântului Ioan Botezătorul 2022, dar și până în data de 9 ianuarie, în România seamănă mai mult cu o primăvară decât cu o iarnă în toată regula și nici „Gerul Bobotezei” pare să nu mai fie ce a fost.

Citește și: Râul Iordan de Bobotează • Minunea întoarcerii apelor cursului răului Iordan de Bobotează • Iordanul în care a fost botezat Iisus Hristos curge invers. Explicații

Gerul Bobotezei, așa cum era cunoscut de noi în anii copilăriei, este deja istorie, cel puțin anul acesta. Boboteaza vine cu maxime de primăvară, 14 – 15 grade prin unele zone ale țării. Cât despre ninsori, acestea sunt prezente doar prin zonele montane, dar, în weekend, devin de interes și pentru zona Transilvaniei și nordul Moldovei.

Prima săptămână din noul an aduce la nivelul țării noastre prezența unui talveg depresionar, asociat unui viguros ciclon islandez, care va domina vremea din cea mai mare parte a Europei, asta în timp ce Anticiclonul Azoric va rămâne poziționat mult în zona Atlanticului, cu dorsala sa avansând, spre mijlocul săptămânii, spre sudul și centrul Europei.

Citește și: Semnificația sfințirii locuinței, de Bobotează – De ce este bine să primiți preotul

Din punct de vedere al fronturilor atmosferice, pe parcursul acestei săptămâni, de interes sunt zilele de miercuri și joi când, în zona țării noastre, avansează fronturi reci dinspre V spre E.

În ceea ce privește circulația maselor de aer, începem luna ianuarie sub o circulație atlantică puternică care până miercuri va aduce în zona țării noastre mase de aer foarte cald, cu abateri termice care, la 850 hPA, pot ajunge și la +12 grade peste normalul perioadei. Odată cu zilele de joi și vineri, avem parte de avansul unei mase de aer rece, care va duce temperaturile și cu 3 – 4 grade sub normal.

Va fi mult mai cald decât de obicei

Gerul Bobotezei este istorie în acest an, săptămâna în care sărbătorim Botezul Domnului urmând să fie una cu valori de temperatură mult peste normalul perioadei.

Astfel, luni și marți vorbim de temperaturi maxime cuprinse, în cea mai mare parte a țării, între 8 – 10 grade, iar Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei am putea ajunge chiar la temperaturi de 12 – 14 grade.

Citește și: Mesaje de Sfântul Ion. Urări și FELICITARI de Sfântul Ioan Botezătorul

Ajunul Bobotezei, miercuri, aduce temperaturi la nivelul întregii țări între 12 – 14, izolat chiar 15 grade, doar prin zonele montane urmând să vorbim de valori mai mici, spre 8 – 10 grade, cu 6 –7 grade pe creste.

Odată cu ziua de joi vremea intră într-un proces de răcire, care duce maximele doar spre 7 –8 grade în mare parte din țară, excepția urmând să fie Muntenia , Dobrogea, sudul Moldovei, unde ziua de Bobotează vine cu maxime de 12 – 14 grade. În zonele montane vorbim de maxime diurne care vor rămâne negative, 0 spre –2 grade, iar pe creste chiar spre –3, –5 grade.

Weekendul aduce temperaturi din ce în ce mai mici, astfel că doar prin sudul țării (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei) mai avem parte de valori spre 4 – 5 grade, în timp ce prin Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei vom varia de la 0 spre 1 – 2 grade, posibil valori mai mici, mai ales prin zonele depresionare și montane (aici maximele vor fi negative, –2 spre –4 grade, cu –6, –7 grade pe creste).

Mai mult plouă decât ninge

Luni avem parte de ploi prin Crișana, Maramureș, Transilvania, dar, izolat, sunt posibile ploi și prin sudul Moldovei și nordul Dobrogei. În zonale montane predomină lapovița și ninsorile. Tot în zonele montane sunt posibile și cantități de 10 – 15 l/mp.

Pe parcursul zilei de marți avem parte de ploi prin Crișana, Maramureș, Moldova, ploi, lapoviță și ninsori prin zonele montane, precipitații care vor acumula maxim un 3 – 5 l/mp.

Citește și: Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul în 7 ianuarie. Aproape două milioane de români își serbează onomastica

Ajunul Bobotezei vine cu ploi prin Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei, iar spre finalul zilei și prin Banat. Ploi care, pe parcursul zilei de joi, ajung și prin Oltenia, Transilvania, nordul Moldovei și, la finalul intervalului de prognoză, prin estul Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei.

În zonele montane, iar seara și prin Transilvania și Maramureș, vor predomina lapovița și ninsorile. Din nou, cele mai importante cantități le vom avea doar prin zonele montane (7 – 10 l/mp). Pe parcursul nopții de joi spre vineri ploile rămân de interes în estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea, ninsorile prin zonele montane, pentru ca, în restul zilei, precipitațiile să lipsească.

Citește și: Aghiasma Mare – apa Sfințită de Bobotează: Are putere, se păstrează proaspătă, curată și plăcută la gust vreme îndelungată

Pe parcursul zilei de sâmbătă va ploua prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, izolat și prin Banat, în timp ce prin zona Meridionalilor și a Carpaților de Curbură vom avea parte de lapoviță și ninsori. Așteptăm cele mai mari cantități prin nordul Munteniei, 7 – 10 l/mp.

Ultima zi a săptămânii aduce precipitații la nivelul întregii țări și importante cantitativ. Predomină ploile prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, în timp ce prin Transilvania, Maramureș, zonele montane și nordul Moldovei predomină ninsorile, chiar moderat / abundente. În aceste regiuni se vor acumula și 15 – 20 de l/mp.

Citește și : Cum va fi VREMEA în luna IANUARIE 2022. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni

Vorbim de o săptămână cu destul de puține precipitații, salvată spre finalul ei. Se vor acumula între 10 – 15 l/mp în cea mai mare parte a țării, cu excepția zonelor montane, centrului și nordului Munteniei, zone unde se pot acumula și 15 – 20, izolat 25 de l/mp.

Zăpadă găsim doar la munte

Deși am intrat în luna ianuarie și zăpada ar trebui să fie la ordinea zilei, din păcate, nici această primă săptămână din noul an nu aduce mult așteptatele ninsori și prin sudul țării. De fulgi de nea se vor bucura tot cei din zonele montane, izolat cei din Transilvania și nordul Moldovei.

Citește și: MESAJE de SFANTUL IOAN. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul

Ca atare, nici stratul de zăpadă nu aduce cine știe ce noutăți. Avem în continuare zăpadă din belșug în zonele montane (pe creste ajungem și la peste 50 – 60 cm), prin Transilvania (3 – 5, izolat 7 cm) dar și prin nordul Moldovei (5 – 7 cm).

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul este cinstită de către creștinii ortodocși pe 7 ianuarie. Cu această ocazie avem prilejul de a trimite  felicitări de Sfântul Ioan celor apropiați și celor care își serbează onomastica


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Curiozitățile neștiute ale unei comune din Alba: gardurile ”irlandeze” de la Nemeși, frasinul uriaș de la Hărăști, chipul lui Decebal de pe muntele Struțu și ”gropile cu picioci” de la Poieni

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Curiozitățile neștiute ale unei comune din Alba: gardurile ”irlandeze” de la Nemeși, frasinul uriaș de la Hărăști, chipul lui Decebal de pe muntele Struțu și ”gropile cu picioci” de la Poieni Comuna Vidra din Munţii Apuseni deţine câteva curiozităţi suficiente pentru a determina un turist să o viziteze. Localitatea deține un record care nu va […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea