Actualitate

Vouchere educaționale 2023: Cei 500 de lei de la stat vor ajunge la elevi în aprilie

Ioana Oprean

Publicat

în

Vouchere educaționale 2023: Cei 500 de lei de la stat vor ajunge la elevi în aprilie

Voucherele educaționale în valoare de 500 de lei vor ajunge la cei peste 15.000 de elevi și preșcolari români, în luna aprilie 2023, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Marcel Boloș a explicat și care a fost cauza care a stat la baza întârzierilor, potrivit acestuia, inspectoratele școlare nu au reușit să finalizeze verificările și documentația necesară.

„Am discutat cu colegii despre situația pe care o avem de rezolvat. După mecanismul pe care îl avem în implementare, inspectoratele școlare trebuiau să facă această verificare a veniturilor și să prezinte documentele”, a precizat Marcel Boloș.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat că pentru soluționarea acestei inadvertențe guvernul va folosi pentru livrarea tichetelor educaționale aplicația utilizată pentru distribuirea voucherelor energetice.

Elevii înscriși în învățământul gimnazial și cel liceal vor primi 500 de lei pentru a-și cumpără rechizite școlare și îmbrăcăminte. Plata voucherelor a fost întârziată de mai bine de șase luni.

„Împreună cu colegii, am agreat să facem interogarea bazelor de date și cumva să transpunem ușor mecanismul de pe forma veche pe forma nouă. (…) Noi avem o aplicație informatică pentru voucherul de energie. Acolo, am interogat bazele de date ale ANAF-ului pentru beneficiarii noștri. Pe același model și cu aceeași aplicație informatică, o să facem și pentru voucherul educațional”, a explicat Boloș pentru antena3.ro.

Totodată, ministrul a dat de înțeles că inspectoratele școalre au în continuare sarcina de a furniza documentația necesară, fiind de altfel una din obligațiile legale ale acestor instituții.

„Legea spune clar că aceste documente trebuie prezentate de către inspectoratele școlare. N-aș vrea să înțeleagă Ministerul Educației că nu mai are responsabilitatea acestei verificări, de vreme ce legea spune clar că aceste documente trebuie prezentate de către inspectoratele școlare”, a declarat ministrul Investițiilor și Poriectelor Europene pentru site-ul g4media.ro.

Ministrul a precizat că toți beneficiarii tichetelor educaționale își vor primi drepturile în cursul lunii aprilie. Pentru obținerea sumei de 500 de lei este necesar depunerea următoarelor documente:

cererea depusă de către părinte sau reprezentantul legal la unitatea școlară care trebuie depusă la începutul anului școlar, împreună cu adeverința de venit pentru luna iulie 2022, de unde trebuie să rezulte că solicitantul a obținut un venit egal cu 0.

Guvernul urmărește prin acordarea acestor vouchere reducerea abandonului școlar și îmbunătățirea accesului la educație pentru copiii care provin din medii defavorizate.

Ministrul va cere baza de date de la Agenția Națională Anti Fraudă, iar cu ajutorul aplicației folosite pentru distribuirea voucherelor de energie, beneficiarii tichetelor educaționale vor intra în posesia acestora, chiar dacă aceste ajutoare de 500 de lei ar fi trebuit acordate în luna septembrie a anului trecut.

Sursa: infofinanciar.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie

Ioana Oprean

Publicat

în

Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie Duminica Sfintei Cruci 2026 este sărbătorită în calendarul ortodox pe 15 martie și reprezintă unul dintre cele mai importante momente spirituale din Postul Paștelui. Această zi are o semnificație profundă pentru credincioși, fiind dedicată cinstirii Sfintei Cruci […]

Citește mai mult

Actualitate

Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice

Ioana Oprean

Publicat

în

Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice Aproximativ una din cinci (21,1%) gospodării din România ajunge sub pragul de sărăcie după plata facturilor la energie, potrivit celui mai recent raport anual publicat de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE). Datele reliefează impactul semnificativ […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural Consiliul Județean Timiș a emis dispoziția de expropriere pentru clădirea Vilei Internațional, cunoscută drept fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu din Timișoara. Clădirea, situată pe bulevardul C.D. Loga, a fost lăsată în paragină mai bine de două […]

Citește mai mult