Vom plăti mai uşor amenzile contravenţionale din 2019
Proiectul de lege privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale de către persoanele fizice, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Documentul a fost adoptat de Senat în urmă cu trei ani, însă abia acum a reuşit să treacă – cu amendamente – şi de votul camerei decizionale.
- se constituie un cont unic deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenţionale;
- se reglementează obligaţia utilizării unei serii de evidenţă unică a proceselor-verbale de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii;
- se instituie titlul de creanţă electronică cuprinzând datele din procesul-verbal de contravenţie;
- se constituie sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice.
Astfel, prin ordin al ministrului finanţelor publice va fi deschis un cont unic pentru achitarea amenzilor contravenţionale, încasarea urmând a se face conform modalităţilor de plată ce vor fi stabilite prin normele de aplicare.
Achitarea în numerar a amenzilor contravenţionale se va putea face la orice unitate a Trezoreriei Statului, la casieriile unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau la alte entităţi care se stabilesc prin normele de aplicare, indiferent de domiciliul persoanei fizice.
În cazul amenzilor achitate în aceste condiţii, contravenientul nu este obligat să facă dovada plăţii către agentul constatator sau organul din care acesta face parte.
Documentele de plată prin care se realizează achitarea amenzii contravenţionale conţin următoarele informaţii:
- seria de evidenţă unică a procesului-verbal de contravenţie;
- codul numeric personal al contravenientului, dacă persoana are atribuit un asemenea cod;
- contul sau codul IBAN al contului unic;
- suma plătită;
- data plăţii;
- alte informaţii necesare, stabilite prin normele de aplicare.
Unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale care încasează amenzi contravenţionale au obligaţia de a transfera către sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice informaţii despre încasările efectuate în numerar prin casieriile proprii, precum şi despre sumele încasate prin alte modalităţi de plată decât cele stabilite prin norme.
În termen de maximum două zile lucrătoare de la data încasării în contul unic, Ministerul Finanţelor Publice virează sumele încasate în contul unic de venituri al bugetului local/bugetului de stat, potrivit destinaţiilor stabilite de lege.
Pentru a fi introdus în sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice, procesul-verbal de contravenţie întocmit trebuie să cuprindă, distinct, pe lângă informaţiile prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, şi următoarele informaţii necesare efectuării plăţii:
- seria de evidenţă unică a procesului-verbal de contravenţie;
- contul unic şi codul IBAN al acestuia;
- suma de plată reprezentând amenda aplicată;
- suma de plată reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege;
- alte informaţii necesare, stabilite prin normele de aplicare, care nu afectează drepturile contravenientului.
ATENŢIE! Proiectul modifică şi OG nr. 2/2001, stabilind că procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii (la ora actuală, termenul este de 48 de ore) prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea.
Sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 15 -28 decembrie 2025. Potrivit specialiştilor, vremea se răceşte spre sfârşitul anului şi sunt aşteptate ninsori. „Valorile termice vor fi […]
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe Persoanele fizice care nu au reușit până acum să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025 vor avea parte de o nouă sesiune, care urmează să fie lansată marți, 16 decembrie, 2025, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește și: […]
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii români cu venituri mici vor primi în luna decembrie un supliment financiar de 400 de lei, care va fi acordat odată cu pensia potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole. „Da, e vorba de un supliment important, […]
