Vom avea de plătit facturi din ce în ce mai MARI: Iunie a fost cea mai SCUMPĂ lună pe piața de energie
Creșterea prețurilor este în plină desfăşurare şi în luna iulie, după ce iunie tocmai de devenit cea mai scumpă lună din istoria bursei de electricitate OPCOM, conform Mediafax.
Iunie 2021 a devenit cea mai scumpă lună din energie, scrie ZF, în condițiile în care preţul mediu s-a închis la 77 de euro pe MWh, de 2,5 ori mai mare faţă de 2020 şi peste criza energiei din 2017.
Preţul mediu pentru energia tranzacţionată în iunie pe platforma spot a bursei de energie OPCOM, cea mai mare platformă de tranzacţionare de electricitate din România, a ajuns la 76,95 de euro pe MWh, de 2,5 ori mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.
Faţă de mai, energia din iunie a fost cu peste 30% mai scumpă. Mai mult, iunie 2021 a fost mai scumpă chiar şi decât ianuarie 2017, luna care a produs un şoc la nivelul furnizării de energie, după o creştere spectaculoasă a preţurilor. Diferit faţă de situaţia din 2017, cea de acum este estimată să dureze, evoluţia preţului din luna iulie confirmând această tendinţă.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure
Imagini INEDITE surprinse în Parcul Natural Apuseni: Card de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging, filmați în luminișul dintr-o pădure Imagini inedite au fost surprinse recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni și postate pe rețelele de socializare. Un cârd de ciute cu viței și mistreți la ora de jogging au fost […]
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele Economistul Cristian Păun susține că România ratează o șansă majoră de dezvoltare, deși dispune de resurse importante de gaz în Marea Neagră. El afirmă că România are la dispoziție resurse suficiente pentru […]
FOTO | AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse
AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse Comisarii Gărzii de Mediu au verificat depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 jude’e, fiind aplicate mai multe sancţiuni. În perioada 9-13 martie 2026, […]