Ştirea zilei

Vizita Papei Francis la Blaj: Decretul privind beatificarea a şapte episcopi greco-catolici morţi în închisorile comuniste, promulgat de Vatican

Ioana Oprean

Publicat

în

Vizita Papei Francis la Blaj: Decretul privind beatificarea a şapte episcopi greco-catolici morţi în închisorile comuniste, promulgat de Vatican

Papa Francis a autorizat marţi, 19 martie, promulgarea decretului care va permite beatificarea la Blaj, în 2 iunie 2019, a şapte episcopi greco-catolici care au murit în închisorile comuniste.

Potrivit unui comunicat de presă al Vaticanului, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţa sa pe şeful Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Cardinalul Angelo Becciu. În timpul audierii, Pontiful Suprem a autorizat Congregaţia să promulge mai multe decrete printre care şi cel privind ”martiriul slujitorilor lui Dumnezeu Valerio Traiano Frenţiu, Vasile Aftenie, Giovanni Suciu, Tito Livio Chinezu, Giovanni Bălan, Alessandro Rusu şi Giulio Hossu, episcopi; ucişi în ura credinţei în diverse locuri din România între 1950 şi 1970”.

Odată cu interzicerea cultului greco-catolic de către comunişti, în 1948, refuzul episcopilor greco-catolici de a trece la Biserica Ortodoxă s-a soldat cu persecuţii şi, în cazul unora dintre ei, moartea în temniţele comuniste. Este vorba despre episcopii Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan şi Iuliu Hossu.

Peste 150.000 de oameni sunt aşteptaţi să participe la Blaj, în 2 iunie 2019, la evenimentele organizate cu ocazia vizitei Papei Francisc. Sfântul părinte va fi prezent pe Câmpia Libertăţii, dar şi în Piaţa 1848 şi în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime”. Papa Francisc va ajunge în România, în 31 mai, la Bucureşti, după care se va deplasa la Iaşi, la Şumuleu, iar, în ultima zi a vizitei, se va afla la Blaj.

Cauza de beatificare a debutat în 1994, iar în aceste zile procedura de verificare a documentelor şi de dezbatere în toate forurile Vaticanului s-a încheiat.În data de 5 aprilie 2018, Postulatura Cauzei de beatificare a episcopilor greco-catolici a anunţat predarea lucrării ”Positio super martyrio” la Congregaţia Cauzelor Sfinţilor, lucrare conţinând documentaţia necesară argumentării martiriului celor şapte episcopi. Acest studiu în două volume, însumând 1.900 de pagini, sintetizează în mod argumentat, pe baza documentelor de arhivă, mărturia şi jertfa episcopilor greco-catolici care, în faţa persecutorului comunist, au preferat moartea decât să-şi trădeze credinţa lor catolică.

Biserica Greco-Catolică a fost interzisă de statul comunist, guvernat de Petru Groza, în 1948, prelaţii acestui cult fiind supuşi în anii care au urmat unei cumplite prigoane.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul

Ioana Oprean

Publicat

în

Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul La sediul Direcției Venituri a Primăriei Municipiului Alba s-a format o codă uriașă în dimineața zilei de luni, 16 martie 2026. Șirul de oameni care stau la rând este extrem de mare. Oamenii, în principal vârstnici, spun că doresc să se […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]

Citește mai mult