Actualitate

Vizele pentru SUA ar putea să nu fie eliminate la finalul lunii: Americanii revizuiesc decizia de acceptare a România în programul Visa Waiver

Ioana Oprean

Publicat

în

Vizele pentru SUA ar putea să nu fie eliminate la finalul lunii: Americanii revizuiesc decizia de acceptare a România în programul Visa Waiver

Vizele pentru SUA ar putea să nu fie eliminate la finalul lunii. Decizia privind includerea României în programul Visa Waiver este în curs de revizuire, ceea ce ridică semne de întrebare asupra accesului fără viză pentru cetăţenii români.

Surse din Departamentul pentru Securitate Internă al SUA au declarat pentru Ştirile PRO TV că procesul de evaluare este influențat de politica administrației Donald Trump, care pune un accent deosebit pe combaterea imigrației ilegale şi securizarea granițelor Statelor Unite.

Această reevaluare poate fi o verificare administrativă de rutină pentru a confirma că România respectă toate cerințele tehnice şi de securitate ale programului. Totuşi, dacă administrația Trump consideră că includerea României ridică riscuri legate de securitate națională sau imigrație ilegală, este posibilă o amânare sau chiar o revocare a deciziei. Acest scenariu ar fi fără precedent, deoarece nicio țară acceptată în programul Visa Waiver nu a fost exclusă imediat după acceptare.

O situație similară a avut loc în trecut doar cu Argentina şi Uruguay, care au fost eliminate din program în 2002 şi 2003 din cauza crizelor economice severe.

Drumul lung al României spre Visa Waiver

România a încercat timp de peste două decenii să obțină accesul la acest program, care permite călătoriile fără viză în SUA pentru perioade de până la 90 de zile, în scop turistic sau de afaceri. Deşi țara noastră a semnat Parteneriatul Strategic cu SUA încă din 2005, pragul critic pentru includerea în Visa Waiver, respectiv scăderea ratei de refuz a vizelor sub 3%, a fost atins abia în 2024.

Potrivit datelor oficiale ale Agenției pentru Imigrare şi Control Vamal, în 2024, aproape 500 de români au fost arestați pentru infracțiuni legate de imigrație ilegală, peste 700 erau în detenție, iar 611 au fost expulzați din SUA. Această situație ar putea influența negativ procesul de integrare a României în program.

România a fost acceptată oficial în programul Visa Waiver

Anunțul oficial al includerii României în programul Visa Waiver a fost făcut în ianuarie 2025 de ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru. Acesta a declarat că „România şi românii au fost așezați pe primul loc”, subliniind importanța deciziei pentru relațiile bilaterale.

Din 31 martie 2025, cetățenii români ar fi trebuit să poată călători în SUA fără viză. Avantajele acestei decizii includ eliminarea interviurilor la ambasadă, reducerea timpului de așteptare pentru autorizație de călătorie şi costuri mai mici pentru cei care doresc să viziteze SUA.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie

Ioana Oprean

Publicat

în

Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie Duminica Sfintei Cruci 2026 este sărbătorită în calendarul ortodox pe 15 martie și reprezintă unul dintre cele mai importante momente spirituale din Postul Paștelui. Această zi are o semnificație profundă pentru credincioși, fiind dedicată cinstirii Sfintei Cruci […]

Citește mai mult

Actualitate

Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice

Ioana Oprean

Publicat

în

Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice Aproximativ una din cinci (21,1%) gospodării din România ajunge sub pragul de sărăcie după plata facturilor la energie, potrivit celui mai recent raport anual publicat de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE). Datele reliefează impactul semnificativ […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural Consiliul Județean Timiș a emis dispoziția de expropriere pentru clădirea Vilei Internațional, cunoscută drept fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu din Timișoara. Clădirea, situată pe bulevardul C.D. Loga, a fost lăsată în paragină mai bine de două […]

Citește mai mult