Curier Județean

VINERI: „Remember Ion Agârbiceanu”. Depuneri de flori şi gânduri rostite, la bustul de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia

Alexandra Mates

Publicat

în

sfantul_parinte_al_literaturii_romaneOcupând un loc important în memoria culturală a judeţului Alba, scriitorul Ion Agârbiceanu este readus în conştiinţa publicului vineri, 12 septembrie, printr-un eveniment cultural. Este vorba despre marcarea celor 132 de ani de la naşterea prozatorului, ce va fi sărbătorită la Alba Iulia, prin depuneri de flori la bustul acestuia de pe Aleea Scriitorilor şi expoziţii tematice de carte organizate la Biblioteca Judeţeană.

Fieştecare om conştient se simte responsabil şi faţă de sine însuşi, şi faţă de societate şi poporul în mijlocul căreia trăieşte…” (Ion Agârbiceanu ).

„Iubitorii de literatură, toţi cei interesaţi de promovarea valorilor spirituale ale românităţii sunt invitaţi vineri, începând cu ora 10.00, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia, pentru a depune o floare şi a rosti un gând la bustul scriitorului Ion Agârbiceanu. Cei care doresc să descopere noi valenţe ale creaţiei şi vieţii lui Ion Agârbiceanu sunt aşteptaţi la sediul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, unde sunt organizate expoziţii tematice de carte”, a transmis bibliotecara Felicia Colda.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba împreună cu Consiliul Judeţean Alba, Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Ce rezultate au obținut elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce rezultate au obținut elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026 289 de elevi au participat, sâmbătă, 14 martie 2026, la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”. Elevii au reprezentat județele Alba, Cluj, Sibiu și Mureș. Elevii școlii-gazdă, Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” Alba Iulia, au reușit să obțină premii […]

Citește mai mult

Curier Județean

17-18 martie 2026 | Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă” Primăria Sebeș avertizează populația că, în zilele de 17 și 18 martie 2026, în poligonul „Râpa Roșie” vor avea loc ședințe de tragere cu muniție de război, la care vor […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita Incendiu sâmbătă seara în satul Răchita, din comuna Săsciori. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în satul Rachita, din comuna Săsciori. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 1 […]

Citește mai mult