VINERI: Pictorul Ioan Cacovean expune la Aiud. „Impresii Transilvane”, la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”
Iubitorii de artă şi frumos din Aiud, şi nu numai, pot participa vineri, 12 decembrie, la o expoziţie de pictură semnată de Ioan Victor Cacovean. Intitulată „Impresii Transilvane”, expoziţia va avea loc la Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din oraş, cu începere de la ora 17.00. Evenimentul va fi prezentat de Ioan Hădărig, managerul centrului cultural.
Pictorul Ioan Victor Cacovean este absolvent al Şcolii Populare de Artă din anul 1986 şi a participat până în prezent la peste 60 de expoziţii. A obţinut premii în cadrul concursurilor judeţene şi naţionale. Colecţii particulare din România, Austria, Franţa, Statele Unite ale Americii şi Ungaria conţin lucrări semnate de Cacovean.
Evenimentul de vineri este organizat de Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”, Fundaţia Inter-Art Aiud, Primăria şi Consiliul Local Aiud, în parteneriat cu Asociaţia Echange&Partage.
IOAN VICTOR CACOVEAN
Studii:
Universitatea Babes Bolyai-StudiiEconomiceClujNapoca
Scoala de Arta Alba Iulia-Pictura,clasaprofesoruluiHoriaHorhat
:Membru al UniuniiArtistilorPlastici-Sucursala Alba
ACTIVITATE ARTISTICA:Participari expozitionale
Născut la 7 iunie 1952, in localitatea Unirea II, jud.Alba
Expoziţii personale în România
1988-1992-Casa de Cultura Aiud
1990-1992-Muzeul de Istorie Aiud
1995-Galeria de Arta-Alba Iulia
2000-Galeria de Arta-Hunedoara
2001-Terasa Luk-Aiud
2004-2005 Muzeul de Istorie Aiud
2004-Polul Cultural Cluj Napoca
2005-Primaria Municipiului Cluj Napoca
2006- Casa de Cultura Ocna Mures
2007-2012 Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud
2013-februarie-Muzeul Municipal Medias
2013-aprilie-Centrul Cultural Liviu Rebreanu Aiud
Expozitii personale in strainatate
2001-Mediateca Valery Larbaud-Vichy-Franta
2002-Casa de Cultura Gyomaendrd-Ungaria
Expozitii collective si de grup in Romania
1986-1988-anuale: Asociatia Artistilor Plastici Aiud-Casa de Cultura
1992-1998-Salonul International de Pictura “1 Decembrie”Alba Iulia
1994-2001-Expozitii anuale ale Taberei de Arte Vizuale Cincis-Hunedoara
1995-2005-Expozitii in cadrul Taberei International de Pictura Inter art Aiud
2001-2013- Saloanele de Arta Interart Aiud
2013-Salonul National de Arta”1 Decembrie “Galeria UAP Alba Iulia
2013-Expozitie Tabara de PicturaAlbac-PrimariaAlbac
2013- Expozitii Nationale “Noi dam culoaretarii”-UAP
2014-Palatul Sutu-Expozitie”Un gand de iubire manifestat prin arta”-inchinat Rosiei Montane
Expozitii colective si de grup in strainatate
2001-Casa de CulturaGyomoendred-Ungaria
1996-1998 Expozitie Salonul International de Pictura Gyomaendrod-Ungaria
2000-Expozitie picture Cusset-Franta
2013 Expozitie”L’art qui unit”-Centre Cultureled’Uccle Bruxelles-Belgia
2013-Romania Art Exhibition-Haiti
2013-Intercontinental Mail Art Exhibition-United Nations-Water Cultures New York-USA
Tabere de creatie si simpozioane in tara
1986 – Intregalde Alba
1996 – 1999 -Tabara de Arte Vizuale Cincis Hunedoara
1998 – 1999 -Tabara de pictura Stremt-Centrul de Creatie Alba
1996 – 2005 -Tabara Internationala de pictura Inter Art Aiud
2013 – Tabara Nationala Zlagna – Sibiu
2013 – august – Tabara Internationala de Pictura Interart Aiud
2013 – septembrie -Tabara Nationala de Pictura Albac
2013 – octombrie – Tabara “Rosia Montana”-Arieseni
Tabere de creatie si simpozioane in strainatate
1995-1998-Tabara InternationaladePicturaGyomaendrod-Ungaria
2001-2003-Tabara Internationala dePicturaGyomaendrod-Ungaria
2005-Tabara internationaladepicturaBekescsaba-Ungaria
2006-2008 TabaraInternationala de Pictura “Insula Veranka”
2010 TabaraInternationala de PicturaHaios-Ungaria
:
Lucrari in colectii particulare si institutii publice: Austria,Franta, Germania, Ungaria, SUA, Romania.
Studio: Str. Valea Lupului Nr. 9 Aiud AB Romania, tel: +40 – 722-340-709, [email protected].
|
|
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ,,Poiana Ciucaș”, nouă zonă de picnic și relaxare în Alba Iulia: Include foișoare, grătare, mese și băncuțe, pe malul râului Mureș
,,Poiana Ciucaș”, nouă zonă de picnic și relaxare în Alba Iulia: Include foișoare, grătare, mese și băncuțe, pe malul râului Mureș Ursus Breweries SA, prin brandul Ciucaș, alături de Primăria Alba Iulia au realizat un proiect de amenajare cu mobilier urban a malului râului Mureș, în zona pontonului de lângă podul rutier. ,,Poiana Ciucaș” este […]
Bărbat din Alba Iulia, REȚINUT de polițiști după ce a provocat un accident rutier și a fugit! Era BĂUT și avea carnetul suspendat
Bărbat din Alba Iulia, REȚINUT de polițiști după ce a provocat un accident rutier și a fugit! Era BĂUT și avea carnetul suspendat Un bărbat care a provocat un accident rutier și a fugit de la locul accidentului a fost reținut de polițiști. Bărbatul s-a prezentat ulterior la sediul de poliție pentru a declara evenimentul. […]
Bărbat din Alba Iulia, BĂUT la volan. Polițiștii au descoperit o alcoolemie alarmantă
Bărbat din Alba Iulia, BĂUT la volan. Polițiștii au descoperit o alcoolemie alarmantă Un bărbat din Alba Iulia, de 56 de ani, a fost depistat sub influența băuturilor alcoolice la volan. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Citește și: VIDEO | Băiat de […]