Vineri, 20 septembrie – Lansare de carte la Centrul Cultural Cugir. Volumul „Firimituri literare”, scris de emeritul Dorin N. Uritescu, dedicat vinerenilor
Cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, scriitorul, poetul și lingvistul Dorin N. Uritescu, va lansa vineri, 20 septembrie 2019, ora 17.00, la Centrul Cultural Cugir, volumul de eseuri „Firimituri literare” .
Evenimentul se încadrează în programul celei de-a XXII-a ediție a Festivalului „Toamna Cugireană” și se dorește un jubileu al prodigioasei activități pe care profesorul emerit Dorin N. Uritescu a depus-o în slujba limbii și literaturii române.
Cu douăzeci și opt de cărți publicate, numeroase articole de cercetare științifică, doctor magna cum laude al Universității București, dl Uritescu a străbătut fiecare etapă a vieții profesionale cu efort și dăruire, numele și lucrările domniei sale fiind cuprinse în mai multe antologii și dicționare de specialitate, unele dintre ele editate chiar de către Academia Română.
Mai mult, pentru a-și dezvolta profesia, Dorin N. Uritescu, a urmat și absolvit pe lângă Facultatea de Științe și Litere din cadrul Universității București și Facultatea de Filozofie „Alexandru Ioan Cuza din Iași”.
Născut în 1944, la Vinerea, ca fiu al unor oameni vrednici și muncitori, urmează forme de școlarizare la Cugir și Orăștie. În adolescență joacă fotbal alături de nume deja consacrate ale fotbalului cugirean. Trece prin multe situații de viață, lucrează chiar și brutar, apoi efectuează un stagiu militar dificil la frontiera cu Iugoslavia, perioadă care se constituie în izvor de inspirație pentru multe scrieri. Ajunge apoi la Iași și București, unde-și desăvârșește cariera.
La Revoluția din 1989 merge în Comitetul Central printre primii, alături de figurile de referință ale momentului, care aveau să domine viața publică de după 21 decembrie, dar refuză să solicite certificat de revoluționar sau să beneficieze de vreun drept deși are în sertar declarațiile lui Dani Iosif și Dumitru Mazilu care confirmă implicarea sa activă în activitatea revoluționară.
S-a pensionat din postura de profesor la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” din București dar n-a încetat să scrie și să dăruiască din cunoașterea sa comunității. Din 2015 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Printre cărțile realizate enumerăm: „Dicționar explicativ de pleonasme efective”, „Pleonasmul în limba română”, „Aspecte ortografice controversate”, „Dicționar explicativ de contradicții în adaos”, „Noutăți în ortografie”, „Greșeli de exprimare”, „Fascinația numelui”, „De la chioșcari la vesternizare” etc sau, mai nou, volumul de balade erotice „Pe Rio Costa”.
Cartea care va fi lansată vineri la Cugir, ,,Firimituri literare” (Despre Vinerea și vinereni), se dorește o împletire a unor calde amintiri cu elemente de narative specifice, surprinse din perspectiva psihologiei și poveștile oamenilor din Vinerea – Cugir, acolo unde „Rio Costa” – Râul Coastei (adică Râul Cugir) își poartă susurul de neuitat în inimile vinerenilor, indiferent unde s-ar afla.
La lansare, profesorul Dorin N. Uritescu, îi invită pe toți, prieteni sau oameni care nu îl cunosc, pentru că a pregătit și o surpriză, o expoziție de lămpi (veioze) cu vânzare, făcute de mâna sa în la sfârșitul anilor 70, anunță acesta pe pagina sa de Facebook. Îi vor fi alături, de asemenea, autorități cugirene, conducerea Centrului Cultural Cugir și alți prieteni din județul Alba.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU de vegetație uscată și litieră de pădure într-un sat din Gârda de Sus: Intervin pompierii din Câmpeni
INCENDIU de vegetație uscată și litieră de pădure într-un sat din Gârda de Sus: Intervin pompierii din Câmpeni Pompierii din Câmpeni intervin sâmbătă, 2 mai 2026, în satul Ocoale, din comuna Gârda de Sus pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și litiera de pădure. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru […]
FOTO | Falus sculptat, descoperit lângă Alba Iulia. Relieful din calcar are o lungime de 26,5 centimetri: ,,Un rol apotropaic sau magic, uneori în lupta împotriva «Ochiului Rău»”
Falus sculptat, descoperit lângă Alba Iulia. Relieful din calcar are o lungime de 26,5 centimetri: ,,Un rol apotropaic sau magic, uneori în lupta împotriva «Ochiului Rău»” Un falus care are o lungime de 26,5 centimetri a fost descoperit la o adâncime de 0,60 de metri, în ,,orașul de aur” de lângă Alba Iulia. Relieful din […]
VIDEO | Prețul carburanților în Alba Iulia, pe 2 mai 2026: Motorina s-a scumpit. Cât costă benzina la pompă
Prețul carburanților în Alba Iulia, pe 2 mai 2026: Motorina s-a scumpit. Cât costă benzina la pompă Șoferii care au alimentat astăzi, 2 mai 2026, au găsit prețuri diferite la carburanți în marile rețele de benzinării din Alba Iulia. Prețul motorinei s-a scumpit după ce a fost mai scăzut în ultimele săptămâni. Prețul carburanților la […]