Ştirea zilei

VIDEO | Uwe Dai, CÂȘTIGĂTORUL Survivor România 2025: Eroul show-ului de la Pro TV se întoarce cu marele trofeu și 100.000 de euro la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Uwe Dai, CÂȘTIGĂTORUL Survivor România 2025: Eroul show-ului de la Pro TV se întoarce cu marele trofeu și 100.000 de euro la Alba Iulia

Albaiulianul cunoscut sub numele de Uwe Dai a triumfat în finala Survivor România 2025. Eroul show-ului de la Pro TV se întoarce cu marele trofeu și 100.000 de euro la Alba Iulia.

Finala Survivor România 2025 s-a filmat, zilele trecute, în Republica Dominicană. În marea finală, trei titani ai acestui sezon, Raul, Uwe Dai și Vasile, s-au înfruntat într-o competiție pe viață și pe moarte.

Toți trei s-au dovedit adversari de temut pe parcursul competiției, dar, în final, albaiulianul Ovidiu Măcinic (Uwe Dai) a fost cel care a reușit imposibilul și a pus mâna pe trofeu.

​Concurentul care a câștigat Finala Survivor România 2025 este Uwe Dai. Acesta l-a învins pe Vasile și a reușit să plece acasă cu marele premiu și cu trofeul emisiunii.

Numele acestuia a fost rostit la unison de toții foștii concurenți care l-au susținut, crezând în el încă de la început.

Reacția lui Vasile, după ce a pierdut Finala Survivor România 2025 în fața lui Uwe Dai, a fost una dureroasă. Concurentul a căzut în genunchi, imediat după ce Uwe Dai a introdus ultimul totem.

​Vasile a început să plângă, dezamăgit de rezultatul final. Concurenții care l-au susținut pe Vasile au mers imediat lângă el și au încercat să îl încurajeze, dar fără rezultat.

Ovidiu Măcinic, cunoscut ca Uwe Dai, are în spate o carieră sportivă impresionantă având centura neagră 1 Dan, fiind un adevărat luptător pe tatami.

Pentru Ovidiu Măcinic, sportul nu este doar o activitate fizică. Practicant de judo cu centura neagră 1 Dan, el și-a dedicat viața formării viitorilor sportivi, fiind un exemplu de disciplină, perseverență și caracter. În vârstă de 46 de ani, originar din Alba Iulia, Uwe este un adevărat luptător atât pe tatami, cât și în viață.

Pasiunea lui pentru judo a început la doar cinci ani, când a intrat din curiozitate într-o sală de antrenament după ce a văzut prin fereastră sportivi îmbrăcați în uniforme albe. A fost momentul care i-a schimbat viața, determinându-l să urmeze această cale cu devotament.

Uwe Dai, patru decenii dedicate sportului de performanță!

Cu o carieră de peste patru decenii, Uwe Dai a adunat numeroase medalii la competiții naționale și internaționale. A fost campion la multiple categorii și și-a dezvoltat o mentalitate puternică, care l-a ajutat nu doar în sport, ci și în toate provocările vieții.

De-a lungul timpului a avut experiențe diverse în domenii precum spălătorie auto, peisagistică, construcții, pază și chiar dans. Astăzi, împreună cu fratele său, Darius, și el concurent la Survivor România, conduce un club de judo, unde antrenează viitoarele generații de campioni.

Filmările la finala Survivor România 2025 au fost de infarct: probe solicitante, tensiune la cote maxime și un ultim duel care a lăsat publicul fără suflare.

La Survivor 2025, pe lângă Ovidiu Măcinic, a mai participat și fratele acestuia, Darius. Alba Iulia a mai fost reprezentată în acerba competiție și de modelul Ina Shan.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală 

Mădălina Opriș

Publicat

în

Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic

Bogdan Ilea

Publicat

în

TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]

Citește mai mult