VIDEO | Solidaritate, emoție și speranță pentru bunicii din Apuseni: Au fost vizitați la început de primăvară de voluntarii Offroad Ajută și au primit pachete și mărțișoare realizate de elevii de la școlile de munte
Solidaritate, emoție și speranță pentru bunicii din Apuseni: Au fost vizitați la început de primăvară de voluntarii Offroad Ajută și au primit pachete și mărțișoare realizate de elevii de la școlile de munte
Voluntarii Offroad Ajută Apuseni au pornit din nou pe drumurile greu accesibile ale Apusenilor pentru a ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de sprijin: bătrânii singuri din satele de munte.
Pe parcursul a patru zile de acțiune, voluntarii au reușit să viziteze 43 de familii din zona Apusenilor. Pe lângă ajutoarele oferite, bătrânii au primit și mărțișoare și felicitări confecționate de copiii de la școlile din Apuseni. În aparență un gest simplu, dar încărcat de emoție, care a adus zâmbete pe chipurile oamenilor și a creat o legătură frumoasă între generații.

Sufletul acestei acțiuni a fost ca de obicei Vasile, bărbatul din Brașov, care se dedică trup și suflet bătrânilor singuri din Apuseni. Cu multă determinare și empatie, el reușește să mobilizeze voluntari și resurse pentru a ajunge la oameni care, de multe ori, trăiesc în condiții greu de imaginat și în singurătate.
Campania umanitară de Mărțișor a fost una cu o încărcătură emoțională deosebit de puternică. Două dintre cazurile întâlnite de voluntari au impresionat profund echipa: locuințe aflate în apropierea bisericii unde, în timp ce avea loc slujba de duminică, pe dealurile din jur se vedeau amărăciunea, neputința și singurătatea în care trăiesc unii dintre bătrânii comunității.
Brașoveanul a declarat pentru ziarulunirea.ro că la această ediție a existat și implicarea primarului comunei Avram Iancu, iar în perioada următoare voluntarii își propun să „scoată la lumină” patru cazuri sociale grave, familii care au nevoie urgentă de sprijin. De altfel, preotul din Târsa a contactat echipa pentru a se implica activ în rezolvarea acestor situații.
Prima intervenție pentru aceste cazuri are loc chiar în acest weekend, când voluntarii s-au mobilizat la nea Iosif și nea Viorel, doi bătrâni care trăiesc într-o stare precară atât din punct de vedere al condițiilor de viață, cât și al sănătății.
„După mine, primul om într-o comunitate nu este primarul sau subalternii lui, ci preotul. El poate uni comunitatea fără să judece și poate ajuta oamenii să meargă înainte împreună”, a fost unul dintre mesajele transmise de Vasile, organizatorul evenimentului.
„Mărțișor Apuseni 2026” nu a fost doar o campanie de ajutor, ci și un moment de solidaritate, empatie și responsabilitate față de bunicii singuri, iar pentru voluntari, fiecare drum parcurs, fiecare ușă deschisă și fiecare zâmbet primit drept răsplată, reprezintă un motiv în plus să continue această misiune.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Jocurile de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe din Alba. Ce spun primarii după ce Guvernul le permite să decidă dacă vor să păstreze sau nu păcănelele
Jocurile de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe din Alba. Ce spun primarii după ce Guvernul le permite să decidă dacă vor să păstreze sau nu păcănelele Reglementările privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc au fost modificate prin Ordonanța de urgență adoptată de Guvern, marți, 24 februarie 2026. Potrivit noilor prevederi, […]
VIDEO | Înmormântarea Fărșangului 2026 la Rimetea: Obiceiul popular, vechi de mai bine de 300 de ani, în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori
Înmormântarea Fărșangului 2026 la Rimetea: Obiceiul popular, vechi de mai bine de 300 de ani, în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori Comuna Rîmetea s-a transformat sâmbătă, 7 martie 2026, în scena unei tradiții vechi de peste 300 de ani, ”Înmormântarea Fărșangului”. Ca în fiecare an, la Rîmetea, localnicii şi participanţii „îngroapă“ […]
FOTO | „Școala Viitorului”, construită la Ciugud: Școală, bază sportivă, sală de sport, bazin de înot și parc, printr-o investiție de peste 10 milioane de euro din fonduri proprii
„Școala Viitorului”, construită la Ciugud: Școală, bază sportivă, sală de sport, bazin de înot și parc, printr-o investiție de peste 10 milioane de euro din fonduri proprii Comuna Ciugud a lansat oficial sâmbătă, 7 martie 2026, proiectul „Școala Viitorului” prin care administrația locală și comunitatea vor construi împreună o nouă școală modernă, care se dorește […]